Demisie de răsunet în Guvern! Și-a anunțat azi plecarea. Este Breaking News

Dan Vîlceanu a decis să își dea demisia din funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. La finalul săptămânii trecut, Dan Vîlceanu și-a dat demisia și din funcția de secretar general al Partidului Național Liberal.

Demisia sa a fost deja înaintată prim-ministrului Nicolae Ciucă, după cum spune fostul ministru. El și-a anunțat demisia încă de la finalul săptămânii trecute.

Demisia lui Dan Vîlceanu vine după ce fostul premier al României, Florin Cîțu, și-a dat demisia din funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Executivului spune că Dan Vîlceanu a fost la ședință, însă nu știe nimic despre demisia acestuia.

Cine ar putea fi noul ministru

Grupările liberale au realizat deja mai multe planuri pentru numirea noului ministru al Fondurilor Europene. Astfel, au fost luate în calcul cel puțin trei persoane, printre care se află și un fost șef al ministerului.

„În afară de Energie, MIPE este cel mai important minister pe care-l avem, mai ales în contextul PNRR şi al gestionării relaţiei cu administraţia locală”, a dezvăluit un lider liberal pentru adevarul.ro.

Eurodeputatul Gheorghe Falcă, vicepreşedinte PNL, a avansant deja în mod public două nume.

„PNL are în acest moment două opţiuni: prima opţiune, Marcel Boloş, şi a doua opţiune, Cristian Buşoi (..) Noi avem două personalităţi care pot ocupa oricând acest minister important”, a declarat Falcă într-un interviu pentru Profit TV.

Amintim că Marcel Boloş a fost împins pentru funcţia de ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene încă din toamna trecută, însă a fost refuzat de către Florin Cîţu. Cea de-a doua variantă, Cristian Buşoi, este perceput ca un om care ar putea strânge susţinere mai ales de la organizaţiile din sud şi din Banat.

Totuși, există şi o a treia variantă, dar cu şanse şi mai mici, conform sursei menționate. Este vorba despre Alexandru Nazare, care a ajuns în Guvernul Cîţu cu susţinerea PNL Prahova. Amintim că Nazare a fost dat afară de fostul şef al PNL în iulie 2021, când Florin Cîţu dorea să controleze Ministerul Finanţelor.

Nazare s-ar bucura de sprijinul taberei din jurul lui Iulian Dumitrescu, prim-vicepreşedinte PNL, scrie sursa menționată.

„Ciucă are cuvântul decisiv şi probabil va merge pe o variantă sigură, agreată de Cotroceni”, a precizat un vicepreşedinte al PNL din apropierea premierului. În schimb, mutarea lui Boloş, ar redeschise discuţiile şi despre Ministerul Cercetării şi Digitalizării.