Este vorba despre directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, Lucian Micu. Acesta a anunţat luni, într-un comunicat de presă, că îşi va înainta demisia din funcţie, marţi dimineaţă, „nu înainte de a să asigura că nu lasă lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”.

Un număr de 10 pacienţi cu COVID-19, internaţi în secţia ATI a SJU Piatra-Neamţ, au murit într-un incendiu care a izbucnit, sâmbătă seara, în unul dintre saloane. Doi medici şi două asistente au fost răniţi în incendiu, unul dintre medici fiind transferat la un spital din Belgia.

Vă transmitem declaraţia de presă a managerului interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, Lucian Micu, ca urmare a tragicului incident petrecut sâmbătă seară în unitatea medicală: „Tragedia de sâmbătă seară din secţia ATI în urma căreia zece oameni şi-au pierdut viaţa ne-a afectat pe toţi. În special pe rudele
pacienţilor, pe cadrele medicale care au intervenit să salveze şi să se salveze, cadre medicale din Piatra Neamţ şi medici din întreaga ţară, jurnalişti, pe mine şi familia mea, pe oamenii care înţeleg suferinţa şi care ştiu că nimeni nu şi-a dorit să se întâmple vreodată aşa ceva.

Stă în firea noastră, a oamenilor, ca în astfel de momente să căutăm vinovaţi, să cerem explicaţii, să ne dăm fiecare cu părerea ce a fost sau cum s-ar fi putut evita. Aşa, poate, sunt şi eu. Dar am învăţat că, înainte de toate, trebuie să fiu cerebral, iar asta am încercat să fac imediat după tragedie. Împreună cu echipa Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, am încercat şi am găsit soluţii pentru ca unitatea medicală să rămână funcţională. A fost important pentru pacienţii care ajung şi acum în stare critică să aibă un spaţiu adecvat în care să primească îngrijirile medicale necesare. Acum se lucrează pentru ca noile paturi ATI să fie operaţionale chiar de azi. Azi noapte, am pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele necesare pentru a depista adevărata cauză care a produs incendiul. Nu am nici cea mai mică urmă de îndoială că toate deciziile luate şi acum şi înainte au fost făcute pentru ca echipa medicală să poată să se îngrijească într-un mod cât mai bun şi eficient de pacienţi. S-a dorit a fi bine.

Din păcate, politica este în tot şi în toate. O pot înţelege. Aşa este de 30 de ani încoace. De pe scaunele confortabile din birouri lucrurile stau diferit. Când eşti lângă patul bolnavului vezi realitatea.

Activitatea medicală dintr-un spital este în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar activitatea administrativă este în subordinea autorităţilor publice locale. Unii cu medicina, alţii cu banii. Între acestea mai apare şi politica. Nu toate lucrează împreună, ceea ce, uneori, este doar în detrimentul celor care ar trebui să conteze –
pacienţii.

Prezenţa mea în funcţia de manager al Spitalului nu mai ajută la acest moment cu nimic. A venit momentul să mă retrag şi să aştept ca specialiştii să stabilească foarte clar care au fost cauzele care au produs incendiul care a mistuit un salon şi a provocat răni adânci asupra multor oameni. Demisia nu este un abandon, este un gest pe care-l fac cu respectul pe care cred că-l merită rudele pacienţilor şi cadrele medicale afectate!

Fac apel, în calitate de om, să dăm cu toţii dovadă de înţelegere şi să nu facem presiuni inutile asupra echipei medicale a Spitalului care, în continuare, trebuie să se concentreze în salvarea de vieţi, cât mai multe.

Demisia mea va fi înaintată la prima oră a zilei de mâine, nu înainte de a mă asigura că nu las lucrurile la întâmplare, ci că va exista o continuitate fără sincope”.

Nelu Tătaru a intervenit

Ministrul a declarat că luni seară sau marţi dimineaţă va fi operaţionalizată Secţia de Terapie Intensivă la Spitalul din Piatra Neamţ, care va avea 11 paturi.

„Chiar dimineaţă am discutat cu managerul de la Spitalul din Piatra Neamţ. Astăzi operaţionalizează Terapia Intensivă de la etajul trei de unde sâmbătă au mutat către etajul doi. L-am întrebat şi de necesar. Au în acest moment toate dotările pentru 11 paturi de Terapie Intensivă, care vor fi operaţionalizate în această seară sau mâine dimineaţă. În UPU au pregătite două paturi de Terapie Intensivă care pot prelua nişte pacienţi dacă ei se agravează”, a spus Tătaru, la sediul MS.

Două anchete în curs

„Sunt două anchete la Piatra Neamţ: ancheta Parchetului General şi ancheta ISU. (…) Eu cel puţin personal când am fost sâmbătă seara la Piatra Neamţ nu am putut intra nicăieri, erau toate sigilate. (…) Legislaţia nu ne mai permite nouă, ca MS, să facem acele demiteri încă de la aprobarea Legii 55 au revenit la autorităţile locale. Noi putem face un control, o evaluare. Am şi solicitat să facem această evaluare. (…) Noi putem face o evaluare, putem face propuneri sau recomandări. Ţine doar de cei de la Consiliul Judeţean în subordinea căruia este spitalul să pună în practică sau nu aceste evaluări. Noi o să avem evaluarea noastră”, a mai arătat ministrul.