Demisia momentului în PNL! Vicepreşedintele PNL Bihor pleacă din partid

Vicepreşedintele PNL Bihor, medicul Sebastian Lascu, şi-a dat, marți, demisia din partid. Acesta a anunțat că renunță la PNL la încheierea mandatului de vicepreşedinte al filialei Bihor şi după 23 de ani de activitate în formaţiune.

”Azi, după 23 de ani de activitate în PNL şi după ce am încheiat mandatul de 4 ani în care am fost Vicepreşedinte PNL Bihor şi Prim-Vicepreşedinte PNL Oradea, mi-am depus demisia din PNL ! Mâine am să detaliez pe scurt decizia demisiei”, a scris Lascu marţi pe Facebook.

El a declarat pentru Bihoreanul că este nemulţumit că în PNL Bihor nu s-a reuşit punerea meritocraţiei pe primul loc

Un exemplu care l-a nemulţumit a fost acela când sociologul Adrian Hatos – deşi Lascu nu-i specifică numele – a fost votat în filială, la propunerea lui Bolojan, al doilea pe lista PNL Bihor pentru funcţia de senator al României, pe care a şi obţinut-o, deşi nici măcar nu fusese membru de partid.

Motivele pentru care și-a dat demisia

„Consider că nu am reusit să punem meritocraţia pe primul loc în PNL, ci am pus norocul… Şi de aceea unii ajung senatori în ziua în care s-au înscris în PNL, nu în urma unei activităţi graduale bazate pe muncă, idei şi proiecte… ci ajung senatori că au noroc! Momentul retragerii mele trebuia să fie momentul când a fost preferat în cursa internă pentru senat, pentru un loc semieligibil la acel moment, o persoană nou înscrisă în PNL faţă de o persoană cu o vechime şi activitate incontestabilă.

Dar eu fiind membru PNL de 23 de ani şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene nu puteam să fac acest lucru, pentru a nu afecta imaginea PNL chiar atunci, la momentul alegerilor parlamentare. Am decis să îmi duc până la final mandatul de vicepreşedinte  PNL Bihor şi prim-vicepreşedinte PNL Oradea”, explică Sebastian Lascu.

Totuşi, medicul orădean subliniază că demisia sa vine ca urmare a mai multor „chestiuni cumulate”. Între altele, el vorbeşte şi despre o reticenţă a conducerii Consiliului Judeţean Bihor, deţinute acum de liberali, în frunte cu preşedintele Ilie Bolojan, de a îmbrăţişa proiecte noi.

Este vorba despre înființarea unui parc de aventură în comuna Roşia din Bihor, crearea de plaje de nisip în mijlocul mai multor zone turistice din judeţ, realizarea unei piste de biciclete de-a lungul căii ferate Oradea – Cluj-Napoca, descoperirea monumentelor arheologice din Bihor, precum şi de realizarea unui sistem de telecabine care să facă legătura între Leşu-Stâna de Vale-Padiş-Vîrtop.

Sursă foto: Dreamstime