Demisia momentului în presă! O jurnalistă super cunoscută a făcut anunțul: Am decis să mă retrag

demisie

”E foarte greu în România să faci jurnalism freelancer. Fac asta de vreo cinci ani și de multe ori am crezut că sunt la capătul puterilor și, totuși, mai pot.”, scrie jurnalista Sidonia Bogdan în anunțul prin care și-a publicat încetarea relațiilor profesionale cu Libertatea.

Sidonia Bogdan, una dintre semnăturile grele din Libertatea, a anunțat marți că își încetează colaborarea cu cotidianul condus de Cătălin Tolontan.

Jurnalist cu experiență și una din vocile puternice progresiste din presa românească ce pledează pentru cauza anti-corupției, a justiției independente și a statului de drept, Sidonia Bogdan se plânge de faptul că ”e foarte greu în România să faci jurnalism freelancer”.

”Un produs jurnalistic occidental”

Ea se caracterizează ca fiind ”un produs jurnalistic occidental” în proporție de 100% și a anunțat că își va continua activitatea pe blogul personal.

”Am decis să mă retrag din colaborarea cu Libertatea. Mulțumesc conducerii pentru faptul că mi-a publicat, timp de un an și jumătate, munca jurnalistică.

Îmi voi reactiva blogul în viitorul apropiat și acolo îmi voi publica subiectele pe stat de drept/justiție, investigații, reportaje, opinii și voi promova portrete cu oamenii în care cred. Voi mai atinge, acolo unde cred că mă pricep, și anumite subiecte pe relații internaționale și securitate, mai ales că fac, mai nou, și o facultate în domeniu.

Nu vreau să mă plâng, spun doar că e foarte greu în România să faci jurnalism freelancer. Fac asta de vreo cinci ani și de multe ori am crezut că sunt la capătul puterilor și, totuși, mai pot.

”Vocea mea, în spațiul public, încă mai are un loc”

Sunt 100% un produs jurnalistic occidental și cred că vocea mea, în spațiul public, încă mai are un loc.”, a scris jurnalista marți pe Facebook.

Reporter special cu o experiență de peste 13 ani în presa scrisă, Sidonia Bogdan a publicat reportaje, anchete, interviuri în Vice România, Reporter Global, România Liberă și Jurnalul Național.

Temele sale de interes au fost justiția și statul de drept, impostura academică, condamnarea torționarilor, corupția, ascensiunea regimurilor iliberale, narativele rusești și fake news.

În anul 2016, a fost jurnalist premiat al libertății de exprimare de către organizația ActiveWatch.

Sursa foto: Facebook.