Sistemul medical din România este zguduit de o demisie de răsunet. Este vorba despre directorul unuia dintre spitalele cele mai importante din ţară.
Demisie neaşteptată în sistemul medical din România: este vorba despre prof. Sabina Zurac, directorul medical al Spitalului Colentina din Capitală.
Aceasta şi-ar fi înaintat demisia încă de la începutul lunii octombrie, însă a rămas totuşi în funcţie până la data de 16 octombrie pentru că oficialii ASSMB (Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti) nu i-a putut găsi la timp un înlocuitor, relatează Antena 3.
Nu se cunosc la acest moment motivele oficiale care au condus la demisia Sabinei Zurac. Se pare totuşi că ar fi vorba despre faptul că Spitalul Colentina va redeveni exclusiv un spital suport COVID, iar pacienţii cronici nu vor mai putea beneficia de tratament în unitatea medicală.
Duminică seara, prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, spunea că Spitalul Colentina va deveni spital-COVID, fapt care va duce la crearea a 3-400 de locuri noi la Terapie Intensivă.
„Se semnează acum un ordin de ministru și de mâine Spitalul Colentina va deveni spital COVID în integralitate, deci vor fi vreo 3-400 de locuri la ATI. Asta este o veste nemaipomenită. La Spitalul „Marius Nasta” a fost trimisă o unitate mobilă și vor fi detașați medici pentru a asigura această unitate mobilă.
Tot legat de lipsa paturilor pentru bolnavii afectați de pandemie, spitalele Floreasca și Elias vor colabora pentru a asigura personal medical pentru spitalul modul din Elias. S-a luat decizia de către Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, ca medicii și asistenții școlari de la școlile care au trecut în scenariul roșu să fie detașați la spitalele care tratează pacienți bolnavi de COVID”, a precizat Cojanu.