Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe de la Sibiu, judeţul cu cea mai mare rată de infectare din România, a demisionat. Trebuie menționat că rata de infectare din Sibiu este de peste 7 la mia de locuitori.
Demisia a fost depusă de miercuri
Autorităţile sanitare au confirmat că demisia a fost depusă din data de 11 noiembrie şi că în cursul zilei de 13 noiembrie va fi numit un nou şef al UPU. De asemenea, medicul nu a făcut public motivul din spatele deciziei.
Liliana Coldea, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a transmis în data de 12 noiembrie că medicul şef al Unităţii de Primiri Urgenţe, unde sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi afectați de infamul coronavirus, a demisionat. În acest context, conducerea unităţii va numi un alt medic care să asigure interimatul.
„Demisia e înregistrată de ieri. Astăzi o să desemnăm prin decizie un alt medic şef interimar la UPU, pe doctorul Roşca Constantin”, a declarat aceasta, precizând că schimbarea nu va afecta în vreun fel calitatea actului medical oferit pacienţilor.
Trebuie menționat că fostul şef al UPU Sibiu, medicul Bogdan Csillag va rămâne în echipa de doctori a secţiei, fiind considerat un specialist cu o mare experienţă în medicina de urgenţă.
Medicul Constantin Roşca, care urmează să fie desemnat şef interimar, a mai ocupat această funcţie, însă a refuzat să îşi mai prelungească mandatul.
Mai multe formațiuni politice cer demisia prefectului din Sibiu
Prefectului Sibiului, Mircea Creţu, este acuzat de ineficiență în gestionarea pandemiei, în contextul în care județul respectiv a ajuns să aibă cea mai mare rată de infectare din ţară. Mai multe formațiuni politice îi cer demisia acestuia.
Trebuie menționat că Mircea Creţu se află în concediu medical deoarece a fost despistat pozitiv cu infamul COVID-19.
„Pentru acţiune în situaţie de criză, Prefectura Sibiu are nevoie de un lider cu putere de decizie. Ştiind ce înseamnă gestionarea unor situaţii de urgenţă, îmi este clar că prefectul Creţu nu poate reacţiona eficient în momente de criză. Creţu nu este capabil să acţioneze cu exactitate şi eficienţă şi nu este la prima abatere.
Domnule premier, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator!? Nu lăsaţi judeţul Sibiu şi viaţa sibienilor pe mâna prefectului Creţu. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză. Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă”, a transmis liderul Pro România, fostul subprefect Horaţiu Marin.
În prezent, şedinţele de urgenţă sunt conduse de subprefectul Rareş Macrea, care a admis miercuri seara că se ia în calcul carantinarea municipiului Sibiu.
Alianţa USR PLUS cere demisia prefectului Mircea Creţu şi a directorului Direcţiei de Sănătate Publică, Gabriel Budescu, pe care îi consideră responsabili de criza de la Sibiu.
„Suntem cu toţii într-un pericol uriaş. Nu mai e timp să aşteptăm. Avem oameni care au fost numiţi în funcţii administrative şi manageriale tocmai pentru a lua decizii asumate şi ferme pentru comunitate. Nu sunt în stare să le ia? Atunci trebuie să plece acasă! Cerem demisia imediată a prefectului de Sibiu şi a directorului DSP care sunt direct responsabili de criza majoră de azi de la Sibiu”, au transmis reprezentanţii USR PLUS Sibiu.