Este bomba zilei în politica din România. S-a anunțat deisia momentului. Un fost premier a șocat pe toată lumea. A decis să renunțe la funcția pe care o deținea.
Mutare neașteptată în politica de la nivel înalt, din România. Un fost premier a decis să-și dea demisia dintr-o funcție extrem de bine plătită.
Demisia momentului în România
Fostul șef de la Palatul Victoria, Sorin Grindeanu, a demisionat de la ANCOM, iar membrii conducerilor celor două camere ale Legislativului vor lua act de demersul său. Mai mult, Grindeanu a anunțat de când a fost ales prim-vicepreședinte al PSD că va renunța la șefia ANCOM.
La Birourile Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților de luni s-a luat act de demisiile lui Dan Șerban Iliescu din funcția de președinte al Consiliului Legislativ, a lui Sorin Gheorghe Popescu din funcția de președinte al Secției de evidență oficială a legislației și documentare din cadrul Consiliului Legislativ și a lui Sorin Mihai Grindeanu din funcția de președinte al ANCOM.
Vineri, 9 octombrie, pentru toate cele trei poziții sunt așteptate propunerile de candidaturi, fiecare cu procedura aferentă.
Sorin Grindeanu a revenit în PSD și a fost ales, la congresul din luna august, în funcția de prim-vicepreședinte al formațiunii. El a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în noiembrie 2017.
Anterior, Sorin Grindeanu fusese premier pentru câteva luni, dar a fost dat afară din funcție de către propriul partid. S-a certat cu ex șeful PSD, Liviu Dragnea, iar social democrații l-au înlăturat de la Palatul Victoria prin moțiune de cenzură. Apoi, după ce s-a împăcat cu Dragnea, a fost numit șef al ANCOM.
Odată cu revenirea în politică, Sorin Grindeanu a fost ales primvicepreședinte al PSD și trebuia să-și dea demisia din fruntea ANCOM, lucru care s-a întâmplat chiar astăzi.