Anton Pisaroglu, consultant politic al lui George Simion pe probleme de relații internaționale, a declarat joi, 14 aprilie, că își va da demisia. Acesta spune că rupe colaborarea cu șeful partidului AUR, despre care spune că duce o politică ce ”devine periculoasă pentru România”.

”Am evaluat de o perioadă de timp încoace decizia de a mă alătura lui George Simion în calitate de consultant politic pe probleme de relații internaționale.

Din păcate, am ajuns la concluzia că această colaborare nu mai poate continua, atât din motive de diferențe ideologice cât și din cauza unor discrepanțe care țin de convingerile personale, aspecte care s-au relevat pe măsura apropierii de partid”, a declarat Anton Pisaroglu, potrivit G4Media.

Consultantul politic al lui George Simion și-a dat demisia

Consultantul politic nu a dat detalii despre ”diferențele ideologice” invocate, dar a spus că va reveni cu mai multe detalii despre ”renunțarea la colaborarea cu AUR și despre cum politica lui George Simion devine periculoasă pentru România”.

Decizia vine la o lună și jumătate de la invazia rusă în Ucraina. George Simion a fost acuzat de opozanții politici că face politica Rusiei.

Anton Pisaroglu confirmase în 21 februarie acest an pentru G4Media că are o colaborare cu AUR ”pe partea externă – relațiile cu Bruxelles, Israel și SUA. E o înțelegere cu ei, nu mă ocup de zona internă”.

Întrebat dacă își dorește un post de europarlamentar la alegerile din 2024, Pisaroglu a spus că ”nu exclud o posibilă candidatură în 2024, dar nu neapărat pe listele AUR”. George Simion a declarat atunci că nu plătește nimic pentru consilierea primită de la Anton Pisaroglu și alți consultanți precum Adrian Thies și Peter Imre.

Cine este Anton Pisaroglu?

Anton Pisaroglu a devenit cunoscut publicului în 2019, când premierul PSD de la acel moment, Viorica Dăncilă, l-a numit consilier onorific pentru relaţii internaţionale.

Anton Pisaroglu a fost rugbyst de performanță, după care a lucrat ca șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș – omul de afaceri implicat în scandalul de la Roșia Montană, și Dragoș Dobrescu – un temut om de afaceri membru al grupării informale de politicieni și afaceriști cunoscut drept Grupul de la Monaco.

Ulterior, Pisaroglu a devenit partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.

Anton Pisaroglu este și vicepreședinte al Federației Române de Rugby.

Anton Pisaroglu (Sursa: Facebook)