De altfel, cea mai importantă realizare a lui Toader a fost indepărtarea vestitului istoric Marius Oprea din institutul pe care îl conducea, respectiv pe care a pus chiar bazele IICCMER. Oprea este recunoscut pentru demascarea torționarilor comuniști.
„Astăzi, mi-am înaintat demisia din funcția de președinte executiv al IICCMER.
În perioada celor doi ani de mandat, am întreprins toate acțiunile aferente îndeplinirii scopului și obiectivelor IICCMER, în ciuda faptului că am preluat o instituție nefuncțională, atât din punct de vedere administrativ, cât și din punctul de vedere al activității de cercetare (domenii pe care am reușit să le reorganizez și să le dinamizez).
Am aprobat și derulat proiecte de cercetare care au în prim-plan investigarea riguroasă a aspectelor ce țin de istoria regimului comunist din România. De asemenea, am inițiat proiecte de investigații de referință, precum recuperarea memoriei deținuților politic care au luat parte la lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța (1951-1953). Totodată, proiectul de investigare a crimelor și abuzurilor comise în urma tentativelor de trecere a frontierei de stat în perioada comunistă este acum într-un stadiu avansat, acesta constituind unul dintre obiectivele prioritare ale Institutului în timpul mandatului meu.
Nu mai puțin, pe parcursul celor doi ani am întreprins activități sistematice și coerente în ceea ce privește proiectul major – finanțat prin PNRR – Memorialul „Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România”, activități fără de care acest proiect de importanță națională nu se poate implementa, ținând cont de dezinteresul și managementul defectuos din perioada anterioară anului 2020 (aspect care face obiectul unei plângeri penale înaintate DNA).
Cu toate acestea, în pofida efortului sistematic în care m-am ancorat, am întâmpinat piedici constante din partea anumitor instituții ale statului sau atacuri virulente la adresa vieții private, acțiuni care mi-au provocat un grav prejudiciu de imagine, în ciuda lipsei de consistență a falsurilor lansate în spațiul public. Este regretabil faptul că privarea unor salariați / terțe persoane de privilegii financiare și de orice altă natură (privilegii de care unii au beneficiat anterior și care pot fi plasate la limita legii) a generat acțiuni abjecte, cu scopul inducerii în eroare a celor mai înalte foruri decizionale.
Părăsesc această funcție fiind în continuare convinsă de misiunea importantă pe care o are IICCMER, de investigare și identificare a abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum și sesizarea organelor îndreptățile să ia măsuri în acele cazuri în care sunt depistate situații de încălcare a legii”, a scris Alexandra Toader pe Facebook.
În scrisoarea deschisă de care vorbeam mai sus, cercetătorii acuzau nereguli grave în funcționarea institutului sub conducerea Alexandrei Toader.
Marius Oprea, în vizorul tuturor
Istoricul Marius Oprea este cunoscut pentru implicarea sa în anchetele privind victimele Securității, dar și pentru documentarea care viza torționarii comuniști. În baza probelor adunate de istoric, care le-a pus la dispoziția procurorilor, instanța l-a condamnat pe torționarul Alexandru Vișinescu la 20 de ani pentru crime împotriva umanității (în 2016 decizia definitivă).
Marius Oprea a mai fost înlăturat şi în 2010, de Guvernul PDL. La acel moment, printre cei care i-au luat apărarea a fost şi Herta Muller, laureată a Premiului Nobel, care a numit manevra „o bătalie câştigată de structurile vechiului regim”.