Alexandru Constantin și-a dat demisia de la Prima TV, postul de televiziune unde s-a format ca jurnalist. După 13 ani, aceasta a decis să facă o schimbare, în curând va apărea la o altă televiziune.

Anunțul a fost făcut chiar de el, pe pagina sa de Facebook. „Dragii mei, de fiecare dată am împărtășit cu voi fiecare pas pe care l-am făcut. Împreună, am construit emisiuni, interviuri, momente de televiziune pe care le prețuiesc. Astăzi am de făcut un anunț. După 13 ani pe care i-am petrecut în Prima TV, a venit momentul să spun DA următorului pas în carieră mea și să părăsesc televiziunea în care m-am format că jurnalist”, a scris el pe Facebook.

Nu renunță la aparițiile pe micul ecran, deja a semnat cu nou contract cu o altă televiziune din România.

„Ne vom revedea, în curând, la pupitrul știrilor Day Time și Prime Time, la o altă televiziune. Închei un capitol în care am întâlnit mulți oameni deosebiți, cărora le sunt recunoscător. Deschid următorul capitol cu multă determinare de a construi mai departe momente semnificative împreună. De abia aștept! Revin cu detalii cât de repede!”, a mai dezvăluit el.

Alexandru Constantin a făcut echipă o bună perioadă cu Diana Bart, cea care acum prezintă emisiunea „Hai cu fetele”, de la Prima  TV

Luna demisiilor din televiziune

La începutul lunii iunie, o nouă demisie de răsunet are loc la Antena 3. După ce alte cinci persone au părăsit trustul de presă, realizatoarea emisiunii Income, Maria Toader și-a anunțat și ea plecarea. Ea era totodată și reporterul Antena 3 pe Guvern.

Maria Toader, realizatoarea emisiunii Income şi reporter pe Guvern a decis să demisioneze după 11 ani petrecuți în cadrul televiziunii de știri.

Sursa citată precizează că realizatoarea tv ar urma să treacă în zona de comunicare politică, alăturându-se biroului de presă PSD. Deși a fost contactată de Paginademedia.ro, Maria Toader nu a dorit să comenteze acest subiect.

De menționat este faptul că, jurnalista a venit la Antena 3 în luna decembrie 2010. A fost reporter pe Guvern, iar din anul 2017 realizează emisiunea economică Income. Înainte de Antena 3, Maria Toader a lucrat la Gândul în perioada 2006-2010 şi la Jurnalul în perioada 2004-2006.

Sursă foto: Facebook