Cutremur în USR! Este vorba despre anunțul făcut de Ilinca Macarie, membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul și consilier la Sectorul 1 din partea Uniunii Salvați România.

Aceasta a explicat că nu mai are nimic în comun cu cei care conduc USR în momentul de față.

Cutremur în USR

„În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. Poate pentru că mai speram în ceva? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat un pic”, transmite Ilinca Macarie.

Chiar dacă este membru fondator USB, Macarie a explicat că nu mai are ce căuta în partidul respectiv.

„M-am băgat în politică pentru ca voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată. Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori.

Dar nu regret că am fost parte din această poveste. Cred că am avut aşteptări nerealiste”, a explicat aceasta.

A demisionat în aceeași zi cu fostul senator Florina Presadă

Consilierul USR de la Sectorul 1 susține că „lucrurile nu se pot schimba atât de radical” precum și-ar fi dorit deoarece „nu permite fizica” iar „politica românească se transformă în ritmul ei”.

Trebuie menționat că Ilinca Macarie a demisionat în aceeași zi cu fostul senator USR Florina Presadă

Demisia fostului senator

Florina Presadă va lansa curând un partid progresist pro-european, cu agendă pe mediu și schimbări climatice, conform unui interviu acordat pentru sidoniabogdan.ro

Fosta senatoare USR PLUS și-a exprimat dezamăgirile față de conducerea Dan Barna și a susținut că există un electorat care nu se mai simte reprezentat în momentul de față.

„Pandemia a adâncit inegalitățile în societatea românească. E nevoie de o formațiune politică nouă progresistă și responsabilă. Vreau să ne uităm la cifre, să înțelegem fenomenele.

Avem o grămadă de strategii pe care nu le evaluează nimeni să vadă ce impact au avut. O nouă formațiune care să pună preț pe integritate și competență nu face rău României”, a declarat Florina Presadă pentru sursa menționată.