Benedict al XVI-lea, primul Papă din epoca modernă care a renunțat la pontificat (înainte de el, cu 600 de ani înainte, a fost Grigore al XII-lea în 1415 și înainte de aceasta, Celestin al V-lea, în 1294), nu a regretat niciodată, „nici măcar un minut”, pentru acea decizie care pentru mulți a venit „din senin”, pentru a folosi cuvintele cardinalului decan de atunci, Angelo Sodano, la 11 februarie 2013.

Ratzinger i-a mărturisit ulterior prietenului său jurnalist Peter Seewald: „Văd în fiecare zi că am făcut ceea ce era corect să fac”, „era un lucru la care reflectasem timp îndelungat şi despre care vorbisem mult timp cu Domnul”.

Din acest motiv, la momentul anunţului, „am subliniat că acţionam liber; nu poți pleca, dacă este o fugă. Nu trebuie să cedezi presiunii. Poți pleca doar dacă nimeni nu o pretinde, iar în cazul meu nimeni nu a pretins asta. Nimeni. A fost o surpriză absolută pentru toți”.

Demisia Papei, o mare surpriză

A fost o surpriză și pentru presa mondială. În acea zi, știrea a fost dată în premieră mondială de colega de la Agenția ANSA, Giovanna Chirri, care urmărea consistoriul pentru unele canonizări de la Biroul de presă al Vaticanului. O întâlnire care ar fi putut fi o rutină pentru corespondenții Vaticanului și care, în schimb, a schimbat cursul istoriei. Chirri a înțeles imediat sensul declarației pronunțate în latină și a fost primul jurnalist care a dat știrea lumii întregi.

Pentru Papa Bergoglio, care a lămurit în repetate rânduri că nu intenționează să-și dea demisia, însă, după demisia lui Benedict, „ușa este deschisă”, în sensul că demisia unui Papă nu va mai fi niciodată un lucru excepțional. Și, luni de zile, în sălile Vaticanului s-a emis ipoteza unei discipline specifice pentru Papa emerit, pentru a evita improvizația de reguli și ceremonii.

Un regulament care ar fi putut lua forma unui „motu proprio”, dar care de fapt nu a fost instituită niciodată. Au existat multe speculații cu privire la această decizie a Papei Benedict pe care, în schimb, a motivat-o încă de la început cu dificultatea de a-și îndeplini atribuțiile, având în vedere vârsta înaintată, din cauza „ingravescentem aetatem”, după cum spunea el însuși la momentul anunțului, scrie publicația italiană Il Messagero.

Ipotezele privind demisia

În schimb, unii încă mai cred că a fost o evadare în fața unei situații greu de gestionat, declanșată mai ales de scandalul Vatileaks. Alții care nu au suportat greutatea scandalului de pedofilie, problemă asupra căreia a demarat un proces de transparență fără întoarcere. Alții au vorbit imediat despre probleme de sănătate foarte grave, dezmințite de faptul că Ratzinger a trăit, apoi, ca emerit în toți acești ani.

În schimb, Papa Francisc a definit întotdeauna această demisie drept „un act de guvernare, ultimul act de guvernare” al Papei Benedict. Purtătorul de cuvânt istoric al lui Benedict, părintele Federico Lombardi, consideră că demisia lui Benedict al XVI-lea din pontificat a fost „o alegere care a marcat și va continua să marcheze următoarele ere ale Bisericii”.

„Este o deschidere a unui drum, să zicem a unei posibilități care, așa cum bine spunea Benedict, tocmai în motivația sa de renunțare, este legată și de vremurile pe care le trăim”. Pentru iezuit, toate acestea au fost văzute de Ratzinger „cu mare luciditate și cu mare smerenie, tocmai pentru a da Bisericii posibilitatea unui ghid, pe care el a definit-o de o vigoare reînnoită. Ceea ce, de fapt, s-a întâmplat”.