Este vorba despre fostul ministru al Culturii, Daniel Breaz, senator de Alba. Acesta a anunțat că demisionează din Partidul Social Democrat, printr-o postare pe pagina personală de facebook.
„Prezentul mă contrazice într-un mod brutal și mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii”.
„Este atât de frumos să știi unde mergi, să îți cunoști direcția, spunea Samuel Beckett. Îi dau dreptate pentru că mai bine de două decenii am avut o direcție clară, sub umbrela unor principii și obiective cu care am rezonat. O cultură organizațională pe care o înțelegeam și la construcția căreia am pus umărul. PSD a fost un partid care avea întipărit în carta fundamentală a valorilor datoria de a servi interesul public.
Iar această dimensiune, corelată cu dorința mea – acel „ce mă mână în luptă”, motivația personală – m-au determinat să fac pasul spre politică”, scrie pe Facebook Daniel Breaz.
Un PSD slab
Totodată, fostul ministru susținea că PSD nu va conteni să renunțe la apropierea de cetățean și la creionarea politicilor menite să aducă bunăstare în societate, totuși, în opinia sa, social democrații au devenit slabi și fără niciun „strop de logică în decizii”.
„Prezentul mă contrazice într-un mod brutal și mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic și distanțat de reprezentarea intereselor cetățenilor și a celor care au crezut în acest partid. Nu se mai gândește pe termen mediu și lung, ci doar de azi pe mâine și într-o paradigmă a supraviețuirii personale. S-a renunțat la proiecte pentru folosul societății și s-au pus pe masă calcule ale puterii – un semn al disperării care au îndepărtat partidul de idealuri și obiective înalte. Toate acestea m-au determinat să închei parcursul politic alături de partidul în care am crezut că pot aduce plus valoare în societate.
Din păcate, PSD în formula actuală are vocația de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică. Lipsit de mentalitatea învingătorului și cu acute semne de victimizare, cultura organizațională actuală a privat partidul de elementul esențial pentru o construcție sănătoasă: încrederea. Iar această realitate o vedem nu numai noi, cei care am crezut în PSD, ci și votanții noștri. Cum să mai aibă, la rândul lor, încredere în noi?”, adaugă fostul ministru al Culturii.
Un partid fără principii
În același timp, Daniel Breaz menționează că nu va putea accepta niciodat să facă parte dintr-un „partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut și distanțat, considerabil, de binele societății”.
„Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcție, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual.
Continui să cred că politica este în slujba cetățenilor, nu în cea a jocurilor de putere fără sens și cu un singur scop: cel personal”, a încheiat Breaz.