O demisie de răsunet s-a produs în uurmă cu puțin timp. Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat. Într-un comunicat difuzat vineri noaptea pe pagina sa de Facebook, Pokalciuk a admis că raportul din 4 august a folosit neintenţionat propagandei ruse.
Amnesty şi-a asumat vineri în întregime raportul în care arătat că forţele armate ucrainene îşi instalează infrastructuri militare în zone locuite, în şcoli şi spitale, ceea ce pune în pericol civilii şi încalcă legislaţia internaţională.
Raportul a provocat iritare la Kiev. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat chiar organizaţia pentru drepturile omului că „încearcă să amnistieze statul terorist rus”, punând „victima şi agresorul, într-un anumit fel, pe picior de egalitate”.
A încercat să convingă conducerea Amnesty International că raportul este părtinitor
„Dacă nu trăiţi într-o ţară invadată de ocupanţi care o fac bucăţi, probabil nu înţelegeţi ce înseamnă să condamnaţi o armată de apărători”, a scris reprezentanta Amnesty în Ucraina. Ea susţine că a încercat să convingă conducerea organizaţiei că raportul este părtinitor şi nu ţine seama de punctul de vedere al ministerului ucrainean al apărării.
Pokalciuk arată că Amnesty a trimis în cele din urmă o solicitare ministerului, însă a lăsat prea puţin timp pentru un răspuns, iar ca urmare raportul pare să susţină versiunea Moscovei.
„În efortul de a proteja civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a adăugat cea care a demisionat în cele din urmă.
Într-un mesaj anterior pe Facebook, Pokalciuk mai afirma că Amnesty nu a ţinut seama de apelurile echipei sale de a nu publica raportul şi că „ieri aveam speranţa naivă că totul se poate aranja şi că textul va fi înlocuit. Dar astăzi mi-am dat seama că nu se va întâmpla asta”.
Volodimir Zelenski a reacționat dur
Agnes Callamard, secretară generală a Amnesty, a dat asigurări vineri că concluziile raportului se bazează pe „dovezi obţinute în cursul unor investigaţii de mare amploare, supuse aceloraşi norme riguroase şi procese de verificare ca întreaga activitate a Amnesty International”.
Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a reacționat dur. Într-un mesaj video postat joi seară, liderul de la Kiev a afirmat că ONG-ul a încercat „să amnistieze statul terorist” Rusia şi să îi ajute pe terorişti. „Împărtăşiţi cu ei responsabilitatea pentru moartea oamenilor”, le-a transmis Zelenski reprezentanţilor Amnesty International.
Organizaţia internaţională „transferă responsabilitatea de la agresor la victimă”, a răbufnit Zelenski.