Un nume cu greutate din politica românească își anunță demisia din partid și din funcțiile publice deținute.
Este vorba despre membrul USR Andrei Postolache, care în 2016 a demarat proiectul politic local „Pentru Iași”. Acesta susține că decizia nu a fost una ușor de luat, ba din contră. Acesta nu a oferit un motiv pentru decizia luată, susținând totuși că, în momentele astea, își dă seama că rolul lui pe scena publică a fost să fie un pionier al noilor mișcări politice din 2016, iar acum, după ce s-a creat o adevărată efervescență și a crescut interesul tinerilor pentru politică, e timpul să facă un pas în spate.
Citește și: Cutremur pentru Liviu Dragnea. Ce pregătește Florin Călinescu
„A fost o decizie care m-a ținut trez până dimineață, pentru că în scurta mea carieră politică am făcut întotdeauna ce am crezut că e bine și nimic altceva, și tot ce am sperat și făcut am sperat sincer și cu tot sufletul pentru Iași, urmându-mi principiile, și pentru tot ce nu mi-a ieșit cum am sperat eu sau voi e doar vina mea și a nimănui altcuiva, și o să o port asta cu mine pentru totdeauna, cu tot binele și tot ce nu a fost bine la un loc. Asta nu se duce, asta rămâne, și e normal să rămână, și nu mă plâng. Nu m-am temut, și nu mă tem de nimic, dar acum e timpul pentru alții. Nu mă țin de nicio funcție, nu asta mă face cine sunt, și nu aveam niciun plan de a ieși la pensie bugetar de lux. Dacă aș fi vrut asta, mă duceam și eu în parlament când toți se așteptau să o fac, însă pentru mine implicarea politică a avut întotdeauna un scop strict local și o dată de expirare, dată pe care nu am cunoscut-o însă până azi, când e clar că e mai bine ca să nu mai fiu eu acolo în față. Cei care mă cunosc știu asta despre mine și știu cum gândesc. Realizez azi că rolul meu în viața publică a fost de a face parte din startul mișcărilor politice curate și oneste care au început în 2016 la Iași, înaintea multor alte orașe, și de a face niște primi pași. Mă încurajează enorm faptul că azi sunt sute și mii de tineri la noi în oraș implicați activ în USR, PLUS și alte mișcări civice și politice curate. E timpul lor și bravo lor. Sper că o cărămidă am pus și noi la ceea ce avem azi și dacă ar fi așa, doar asta ar fi de ajuns ca să zic că s-a meritat, dar eu cred că au fost mai multe. Cine nu încearcă, nu dezamăgește și nu supără pe nimeni. Dacă ar fi fost în 2016 un sfert din energia care e acum în oraș, nici nu m-aș fi gândit vreodată să fiu eu ăla care să facă un pas atât de străin de mine, către politică, un pas care a venit cu tot felul de costuri personale, dar și cu nenumărate emoții pozitive care m-au îmbogățit pentru întotdeauna, toate datorită vouă, oamenilor cu care am mers pe drumul ăsta. Dacă atunci disperarea pentru starea Iașului m-a făcut să fac ceva ce nu-mi stătea în fire, trebuie să am și azi înțelepciunea de a ști când să fac un pas necesar în spate, nu pentru confortul meu, ci pentru binele comun. Îl fac cu inima împăcată. Mulțumesc pentru tot ce am realizat împreună, pentru toată susținerea și pentru toate criticile, îmi pare rău pentru momentele când nu m-am ridicat la înălțimea așteptărilor voastre. Am făcut întotdeauna pe cât de bine am știut, după cum am crezut că e datoria mea și după cum mi-au cerut principiile. Nu regret nicio secundă implicarea, implicarea e vitală, însă acum e mai bine pentru noi toți să fie alții în față, bucata mea e gata. Eu mă întorc la profesie, la lumea privată, unde e locul meu. Adio pe partea asta, ținem legătura pe orice altceva are de-a face cu dezvoltarea și creșterea Iașului, orașul nostru,” a transmis Andrei Postolache, pe pagina sa de Facebook.
Totuși, ANdrei Postolache a revenit parțial asupra deciziei. Într-o altă postare, acesta susține că și-a dat demisia din USR dar că va continua în funcția de consilier local.
„Mi-am dat demisia acum un minut din USR, așa că nimic din ce voi spune mai jos nu se va reflecta asupra lor. O să-mi termin însă mandatul în CL, nu mă retrag din consiliu. Voi o să citiți ce am de zis și o să vă placă sau nu, și oricum ar fi e bine, și eu știu ce am de făcut. Da, I fucked up la ședința de vineri. Că am avut un principiu, da, că a fost totul cu bune intenții, da, dar în final am ajuns să supăr un mare număr de oameni și puteam face mai bine. Sub presiunea eșecului, că da, oricum aș da-o a fost o zi foarte proastă, pe lângă emoții, am simți că trag înapoi șansele USR-PLUS, și am decis să îmi dau demisia din USR și din CL. I fucked up again, cel puțin parțial. Spun aici clar să nu fie confuzie: nimic din ce am făcut ce nu v-a plăcut nu a fost vina USR-ului. În scurta perioadă cât am fost membru am fost în mare parte neimplicat în treburile partidului, toate acțiunile mele au fost ale mele și doar ale mele. USR nu are nicio vină. Dar azi, după valul critici, a venit un val mult mai mare de susținere și de responsabilizare. Mesajele primite erau mai toate de genul “dude, ai greșit poate/probabil/sigur, asumă-ți și continuă”. Valul acesta m-a copleșit, m-a scos din groapa în care eram, m-a responsabilizat și mi-a arătat calea. O să râdeți unii de mine că m-am răzgândit. Râdeți, o merit. O să ziceți că am fost prost. Spuneți, o merit. O să ziceți unii că nu am stomacul. Ziceți, o merit și pe asta. Am stomacul mai tare decât ați crede, dar da, nu e obișnuit în a dezamăgi oameni la care țin, și aia m-a durut. O să ziceți unii că asta mă face prea sensibil. Poate, nu știu. Ziceți oricum, merit. O să mai zică poate unii că sunt motive ascunse pentru care am făcut-o. Pe asta nu o merit, dar va fi zisă. Să fie zisă,” a declarat Adrei Postolache, pe pagina sa de Facebook.