Demisie fulger în presă! Au renunțat din cauza problemelor financiare. Nu au mai primit niciun salariu de luni întregi

Așadar, Cătălin Prisăcariu, redactor-şef adjunct, a părăsit deja redacția Newsweek România, fără a oferit totuși un motiv concret. Mai mult, în luna ianuarie urmează să părăsească redacţia şi Răzvan Chiruţă, redactor-şef al publicaţiei fondate de Sabin Orcan.

„Am decis să iau momentan o pauză”, a spus Cătălin Prisăcariu pentru paginademedia.ro

Newsweek România trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar

Situația respectivă a apărut în contextul în care Newsweek România trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, cu întârzieri de salarii care se întind pe luni de zile, potrivit sursei menționate. Până la ora publicării articolului realizat de Pagina de media, Sabin Orcan, fondator al Newsweek şi director editorial, nu a putut fi contactat.

Amintim că Newsweek România se află de patru ani pe piaţă, fiind lansată în mai 2018, ca o revistă săptămânală. Conform sursei menționate, licența a fost obținută pentru o perioadă de cinci ani. Au fost 15 fondatori, iar administrator şi director editorial este Sabin Orcan, cel care a contribuit cel mai mult financiar la proiect. Pachetul majoritar de acţiuni era deţinut de Sabin Orcan, prin soţia acestuia.

Amintim că dintre fondatori a mai plecat, între timp, Silviu Sergiu şi, acum Cătălin Prisăcariu şi Răzvan Chiruţă. Ramona Ursu a plecat din redacţie, dar a rămas colaborator.

Fondatorii din echipa iniţială

Potrivit datelor de atunci din Monitorul Oficial, fondatorii din echipa inițială erau următoarele persoane:

  • Jivan Daniela Stela
  • Dincă Carmencita Elena
  • Ursu Ramona Ioana
  • Bădică Petru
  • Duţă Mihai Valentin
  • Drăgan Flavia Andreea
  • Prisăcariu Cătălin
  • Marian Mircea Valentin
  • Sergiu Silviu
  • Chiruţă Răzvan Lucian
  • Borcan Alexandru Sabin (Sabin Orcan) este prezentat drept administrator al societății.

Amintim că Newsweek România apare în momentul de față în varianta tipărită cu o periodicitate lunară.