Ministrul Apărării al Marii Britanii, Ben Wallace, a renunțat la funcția sa din Guvernul britanic. Acesta invocă motive personale. Iată declarațiile din scrisoarea sa de demisie.
Ben Wallace a demisionat din funcția de ministru al Apărării
Ben Wallace a invocat motive personale pentru decizia sa. Acesta susține că dorește să petreacă mai mult timp cu familia.
Este important de precizat că Wallace ar putea fi un posibil înlocuitor al lui Jens Stoltenberg, în calitate de secretar general al NATO. Anumite voci susțin că aceasta este adevărata cauză a demisiei sale.
În scrisoarea de demisie a fostului ministru, acesta precizează privilegiul avut prin deținerea acestei funcții. El menționează însă și că este o datorie foarte mare. Mai ales în contextul amenințărilor teroriste pe care le-a avut de înfruntat în mandatul său. Wallace amintește că funcția deținută a venit cu un mare cost pentru familia lui.
Scrisoarea de demisie a lui Ben Wallace
Vă prezentăm câteva fragmente din scrisoarea de demisie în care Wallace își motivează decizia.
„Stimate domnule prim-ministru,
Luna trecută am împlinit patru ani în calitate de secretar de stat pentru apărare. De asemenea, marchează al nouălea an ca ministru. Am avut privilegiul de a vă servi pe dvs. și pe predecesorii dvs. în sarcina de a proteja această țară măreață și de a-i menține pe cetățenii săi în siguranță.
După cum știți, această responsabilitate atrage după sine o datorie de a fi disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, aproape fără preaviz. În perioada în care am ocupat atât funcția de ministru al securității ministru al Securității, cât și la Apărare, am putut contribui la răspunsul guvernului la o serie de amenințări și incidente.
De la Wannacry, atacurile teroriste din 2017, otrăvirile de la Salisbury, Afganistan, Sudan și Ucraina, a fost o onoare să servesc alături de bărbații și femeile din forțele noastre armate și din serviciile de informații care se sacrifică atât de mult pentru securitatea noastră.”
De când m-am înrolat în armată, m-am dedicat să îmi servesc țara.
Această dedicare are însă un cost personal pentru mine și familia mea.
După multă reflecție, am luat decizia de a cere să mi se permită să mă retrag. Mi-am câștigat mandatul în 2005 și, după atâția ani, a sosit momentul să investesc în aspectele vieții pe care le-am neglijat și să explorez noi oportunități” a precizat fostul ministru.
Cine ar putea deveni noul ministru al Apărării?
Ministrul pentru Forţele Armate, James Heappey, şi secretarul-şef al Trezoreriei, John Glen, sunt numele cele mai vehiculate pentru a-l înlocui pe Ben Wallace.