Șefa secției de ATI de la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon”, medicul Florina Pompilian, și-a dat demisia. Ea este una dintre cele două doctorițe investigate de Parchet. Acesta este anchetată în legătură cu decesele suspecte din secția pe care o conducea.

Șefa secției de Terapie Intensivă, Florina Pompilian, a invocat „motive personale” pentru demisia sa.

Florina Pompilian va continua să lucreze ca medic

Potrivit informațiilor disponibile până acum, doctorița Florina Pompilian va continua să lucreze ca medic în secția ATI. Demisia sa are legătură doar de funcția de șef al secției ATI din Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Această demisie urmează unei serii de alte demisii din cadrul spitalului. Pe listă s-au aflat și medicii din secția de terapie intensivă. Aceștia și-au depus demisiile din gărzi la câteva zile după izbucnirea scandalului, anunțate chiar de Florina Pompilian.

Demisia sa a fost acceptată pe loc

Demisia sa din funcția de șef al secției, depusă luni, 19 august, a fost acceptată de managerul interimar al Spitalului „Sf. Pantelimon”, Constantin Răzvan Jitianu, conform reprezentanților unității medicale.

Săptămâna trecută, Florina Pompilian a fost audiată timp de aproape șase ore. Ea a fost luată la întrebări în cadrul unui dosar în care două doctorițe din spital au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Fosta șefă de la ATI le-a sprijinit pe cele doctorițe arestate

La intrarea și ieșirea din sediul Poliției, Florina Pompilian a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor. Totuși, săptămâna trecută, ea a pus sub semnul întrebării ancheta desfășurată de procurori. Acesta și-a exprimat sprijinul pentru cele două doctorițe arestate, Maria Miron și Mirela Păiuș.

Este important de menționat că cele două doctorițe au contestat decizia de arestare preventivă. Procesul va avea loc pe 20 august la Curtea de Apel București. Ele solicită să fie cercetate în libertate, susținând că sunt nevinovate.

De la ce a pornit scandalul de la Spitalul Pantelimon

Ancheta în acest caz a fost inițiată după ce Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri la Spitalul Sfântul Pantelimon, a depus un denunț. Ea a informat procurorii că, pe 10 aprilie, a fost contactată de o asistentă medicală. Acesta i-a dezvăluit că, în secția ATI a spitalului, între 4 și 6 aprilie, au murit aproximativ 20 de pacienți.

Conform asistentei, medicii de gardă, Maria Miron și Mirela Păiuș, ar fi redus doza de noradrenalină administrată unor pacienți. Acesta a fost redusă de la 15 sau 20 ml/h la 1 ml/h. În plus, asistenta ar fi susținut că doza ar fi fost chiar înlocuită cu ser fiziologic.