Berat Albayrak a transmis în data de 8 noiembrie că își dă demisia din funcţia de ministru de finanţe al Turciei. Acesta a invocat motive de sănătate, conform agerpres.ro

Demisia care i-a luat prin surprindere pe parlamentari

Un oficial din minister a confirmat anunţul făcut de Albayrak pe contul său de Instagram. Demisia, care i-a luat prin surprindere pe unii analişti şi parlamentari, trebuie aprobată de preşedinte.

Este a doua surpriză din weekend în sectorul financiar din Turcia, după ce sâmbătă a fost demis guvernatorul băncii centrale.

Albayrak a demisionat după ce lira turcească s-a devalorizat anul acesta cu 30%, ajungând la un minim record, în timp ce economia se confruntă cu recesiunea provocată de epidemia de coronavirus. După anunţul demisiei, moneda turcă s-a apreciat cu 1,5% faţă de dolarul american.

Ginerele preşedintelui a fost numit ministru al energiei în 2015 şi a trecut la finanţe după realegerea lui Erdogan în 2018, cu atribuţii sporite pentru şeful statului. În timpul mandatului ministerial, economia Turciei a suferit două căderi, o inflaţie de ordinul zecilor de procente şi o rată ridicată a şomajului. Lira turcească are în prezent mai puţin de jumătate din valoarea de la acum doi ani şi jumătate.

Decizia drastică luată de Erdogan

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, l-a demis pe guvernatorul Băncii Centrale, Murat Uysal, şi l-a înlocuit cu fostul ministru de Finanţe Naci Agbal, după ce lira s-a depreciat în ultimele săptămâni. Decizia a fost anunţată într-un decret oficial publicat în Jurnalul Oficial dar fără a se preciza motivul înlocuirii guvernatorul Băncii Centrale a Turciei.

Vineri dimineaţa, moneda Turciei s-a depreciat cu 1,7% şi se tranzacţiona la 8,56 lire/USD, un nou nivel scăzut record, chiar dacă dolarul american a coborât joi la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani în raport cu yuanul chinez şi s-a depreciat şi în raport cu alte monede asiatice, pe măsură ce candidatul democrat la alegerile prezidenţiale americane, Joe Biden, şi-a majorat avantajul faţă de rivalul său, preşedintele Donald Trump.

Legăturile bilaterale ale Turciei ar putea fi afectate dacă democratul Joe Biden continuă să câştige teren şi să devină preşedintele SUA, ceea ce ar pori presiunile asupra lirei turceşti. În ultimele două săptămâni moneda Turciei s-a depreciat cu aproape 10% iar de la începutul anului cu aproximativ 30%. Este cea mai slabă performanţă în rândul monedelor din ţările emergente.

Uysal, fost viceguvernator al CBRT, a fost numit la conducerea instituţiei în iulie 2019, după ce Erdogan l-a demis pe predecesorul său, Murat Cetinkaya, pentru că a refuzat să reducă ratele dobânzilor, pentru a sprijini economia.

Preşedintele Turciei, care se descrie ca un inamic al ratelor ridicate ale dobânzilor, a cerut în mod repetat costuri de împrumut mai scăzute.

Naci Agbal a fost ministru de Finanţe în perioada 2015 – 2018, apoi a fost numit la conducerea Direcţiei de strategie şi buget.

În septembrie, Banca Centrală a Turciei a majorat rata dobânzii la 10,25% şi a informat că ar putea înăspri şi mai mult politica sa monetară, pentru a încerca să oprească deprecierea lirei şi avansul inflaţiei. La ultima şedinţă, în octombrie, în pofida aşteptărilor Banca Centrală a menţinut rata dobânzii la 10,25%, ceea ce a dus la deprecierea accentuată a lirei.

Douglas Winslow, analist al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings, a declarat vineri pentru Reuters că Turcia nu a înăsprit suficient politica sa monetară pentru sprijinirea lirei, iar rezervele valutare ale ţării şi finanţarea externă rămân elemente potenţial negative.