Demisie neașteptată la vârful SpaceX. Cine a plecat din compania lui Elon Musk

SPACEX

SURSA FOTO: Dreamstime

Surse din cadrul companiei spațiale al miliardarului Elon Musk au dezvăluit că unul dintre directorii executivi și-a dat demisia. Despre cine este vorba mai exact?

Plecare neașteptată de la vârful companiei SpaceX

Tom Ochinero, unul dintre directorii executivi ai SpaceX pleacă din cadrul companiei spațiale a miliardarului american Elon Musk.

Vicepreședinte senior, Ochinero, care se ocupa de afacerile comerciale în cadrul SpaceX, a demisionat luni, au declarat pentru CNBC persoane familiare cu acest subiect. Ochinero pleacă pentru a se ocupa de o problemă medicală de familie, potrivit acelor persoane, care au cerut să nu fie menționate.

Sursa citată menționează că deocamdată compania SpaceX nu a răspuns la o solicitarea de a comenta plecarea lui Ochinero.

Ochinero, la fel ca mulți dintre cei aproximativ doisprezece directori executivi de rang înalt ai SpaceX, lucrează în cadrul companiei de peste un deceniu. El și-a început cariera la SpaceX ca inginer, ajutând la proiectarea conului folosit la vârful rachetelor Falcon 9 și Falcon Heavy.

De când a preluat conducerea vânzării rachetelor SpaceX și a zborurilor cu astronauți în 2019, mandatul lui Tom Ochinero a inclus extinderea constantă a cotei de piață a companiei în ceea ce privește lansarea de sateliți comerciali, precum și încheierea mai multor acorduri pentru zboruri spațiale cu persoane private.

SURSA FOTO: Linkedin

Cine ar urma să-l înlocuiască pe Tom Ochinero?

Ochinero a fost „personal responsabil pentru venituri anuale de peste un miliard de dolari” la SpaceX, potrivit unei biografii de la o conferință a industriei spațiale de la sfârșitul anului trecut. El raporta direct președintelui și directorului de operațiuni al companiei, Gwynne Shotwell.

Stephanie Bednarek, director senior al vânzărilor comerciale de lansări la SpaceX, ar fi selectată pentru a prelua rolul lui Ochinero în cadrul companiei, au declarat sursele citate.

Plecarea lui Tom Ochinero are loc în contextul în care compania se pregătește pentru cel de-al treilea zbor de testare a rachetei sale de ultimă generație, Starship și își extinde afacerea privind internetul prin satelit, Starlink.

Compania a stabilit deja un cvasi-monopol pe piața americană de lansare de sateliți, datorită rachetelor sale Falcon, care sunt un cal de bătaie și a dificultăților rivalilor de a pune în funcțiune rachete operaționale pentru a concura.