UPDATE

Ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, a declarat miercuri că şi-a depus demisia după ce şi-a îndeplinit obiectivele cheie legate de apropierea ţării de Uniunea Europeană, informează Reuters.

„Am îndeplinit toate obligaţiile de integrare a Republicii Moldova în UE, care au fost stabilite de preşedinta Maia Sandu. Am nevoie de o pauză”, a declarat Nicu Popescu în cadrul unei conferinţe de presă

Știrea Inițială: Nicu Popescu și-ar putea anunța demisia

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) din Chișinău, Nicu Popescu, ar putea renunța la post. Conform postului TV8, conducătorul diplomației din Chișinău urmează să facă anunțul în cadrul unei conferințe de presă programate pentru miercuri, 24 ianuarie.

Motivul pentru demisia lui Nicu Popescu de la conducerea MAEIE nu este cunoscut încă. Cu toate acestea, presa locală speculează posibilitatea ca el să fie desemnat negociator-șef al Republicii Moldova pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Acest lucru vine în contextul în care Consiliul European din 14-15 decembrie 2023 a aprobat începerea negocierilor de aderare la UE pentru Republica Moldova.

Recent, premierul Dorin Recean a afirmat că negociatorul-șef din partea Chișinăului va fi un vicepremier. În prezent, în guvernul moldovean activează trei vicepremieri: Nicu Popescu, Oleg Serebrian și Dumitru Alaiba.

Se va înființa un minister dedicat negocierilor

În același context, în zilele anterioare, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat intenția de a înființa un minister fără portofoliu dedicat negocierilor. Grosu nu a oferit detalii cu privire la persoana care va ocupa poziția de negociator-șef.

„Eu zic să mai aşteptăm. Va fi cineva cunoscut, care a fost implicat în procesul de obţinere a statutului de ţară candidată. Este bine ca acest lucru să fie spus de Executiv în timpul cel mai apropiat. Oamenii care au fost implicaţi până acum vor lucra şi pe mai departe, contează memoria instituţională, legăturile stabilite cu comisarii europeni”, a declarat Igor Grosu la TV Moldova.

Nicu Popescu aduce în funcția sa de ministru o vastă experiență în colaborarea cu Bruxelles-ul. Și o cunoaștere profundă a chestiunilor Uniunii Europene. Înainte de a ocupa funcția de ministru, el a avut o carieră diversificată. El a îndeplinit mai multe roluri. Unul dintre ele a fost cercetător la Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles. A fost apoi analist și director de program la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR). A fost, de asemenea, analist la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (o agenție a Uniunii Europene). Și consilier de politică externă și integrare europeană în cadrul cabinetului premierului Republicii Moldova.

Marți, Nicu Popescu a efectuat o vizită în România, unde s-a întâlnit cu șefa diplomației, Luminița Odobescu. Aceasta din urmă este cunoscută pentru implicarea sa ca diplomat în negocierile României pentru aderarea la Uniunea Europeană și ulterior pentru rolul său în calitate de reprezentant al Bucureștiului la Uniunea Europeană.