A demisionat șeful Corpului de Control din Ministerul Sănătății
Demisia a avut loc după ce, în aprilie, șeful Corpul de Control a fost trimis să investigheze acuzațiile unui asistent medical care susținea că, între 4 și 7 aprilie, 20 de pacienți din secția ATI ar fi murit din cauza administrării greșite a unui medicament.
Raportul final al controlului a concluzionat că aceste acuzații nu se confirmă, pacienții decedați au fost tratați corespunzător și toate procedurile au fost respectate.
În acest context, au demisionat și consilierul onorific al ministrului Sănătății, medicul Gabriel Diaconu, precum și managerul și directorul medical ai spitalului Sf. Pantelimon.
Întrebat de ce Corpul de Control al ministerului trimis la spitalul Sf. Pantelimon nu a descoperit nereguli, Alexandru Rafila a explicat că ministerul poate verifica doar procedurile administrative.
El a menționat că, din punct de vedere al tratamentului, personalul de control nu are specializare în acest domeniu, fiind în majoritate economiști sau juriști.
Aceștia au verificat doar modul în care organizarea internă a spitalului respecta procedurile, precum și situația care a dus la informația că pacienții ar fi fost tratați necorespunzător.
„Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au putut să fie tratați necorespunzător”, a indicat Rafila.
Conform instrucțiunilor ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, între 12 și 16 aprilie 2024, o echipă de control din cadrul Ministerului Sănătății a realizat verificări la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon din București.
După efectuarea verificărilor, echipa de control a identificat următoarele aspecte:
- Sesizările venite din partea angajaților spitalului au fost cauzate de deficiențe în comunicarea dintre conducerea unității și personalul implicat. Aceste sesizări se refereau la presupuse intervenții ale directorului de îngrijiri în activitatea de control și la acuzații de hărțuire asupra unui medic din secția ATI.
- Spitalul a constituit o comisie internă care a desfășurat o anchetă administrativă în urma sesizării formulate de directorul de îngrijiri medicale și a informațiilor apărute în mass-media. Pe 17 aprilie 2024, comisia a finalizat raportul de analiză, care include concluzii și recomandări, fără a afecta ancheta penală aflată în curs de desfășurare la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
- În legătură cu raportările din mass-media despre aparatul RMN din secția de radiologie, verificările au arătat că, în decembrie 2021, a fost instalat un aparat IRM Philips în laboratorul de radiologie al spitalului.
Pentru verificarea antenelor IRM și stabilirea protocoalelor de examinare, în martie 2022, medicul șef al laboratorului a notificat în scris conducerea spitalului și a depus la secretariatul unității un protocol intitulat “Protocol voluntariat pentru testarea antenelor tip IRM și stabilirea protocoalelor de examinare”.
Activitatea de testare a fost anunțată pe avizierul spitalului. Conform protocolului, voluntarii nu au fost remunerați și nici nu au achitat pentru examinare.
Cu acordul scris al voluntarilor, au fost implicați un total de 96 de voluntari, fără a fi emise rezultate oficiale în scris
Este important de menționat că în incinta Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București există și un IRM privat care poate fi utilizat pentru examinări de specialitate.
De asemenea, trebuie subliniat că, de la începutul testelor și până în prezent, nu s-au înregistrat plângeri din partea voluntarilor care au participat la aceste teste.
Atât verificările realizate de Corpul de Control al Ministrului, cât și cele desfășurate de comisia internă a spitalului, au fost limitate la aspectele administrative ale activității spitalului.
Problematica de natură penală este de competența exclusivă a unității de Parchet responsabilă. Atât Ministerul Sănătății, cât și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au furnizat toate informațiile și documentele solicitate de Parchet.