Demisii de răsunet în întreaga țară! Se întâmplă chiar înainte de alegerile locale

Mai sunt doar trei zile până la organizarea alegerilor locale, însă situația devine una controversată. Au loc demisii pe bandă rulantă la secțiile de votare din mai multe județe. Tot mai multe persoane se retrag chiar înainte de vot.

oAceste demisii în lanț se întâmplă cu doar câteva zile înainte de alegerile locale. Se pare că sute de președinți de secții de votare, din fiecare județ, se retrag din aceste funcții. Astfel de decizii au fost luate în ultimele zile la Arad, Botoșani, Bistrița Năsăud.

Nu se știe încă motivul acestor demersuri,  însă președinții secțiilor de vot refuză să mai aibă această calitate. Astfel, la Arad, peste o sută de preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora au depus cereri de retragere de la alegeri, după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.

Totodată, aproape 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au depus, până miercuri, cereri de retragere de la alegerile locale. Mult mai mulţi decât la alegerile europarlamentare, când în jur de 50 au cerut să fie schimbaţi.

BiroulElectoral Judeţean (BEJ) Arad, a informat faptul că 108 preşedinţi sau locţiitori ai acestora, din cele 437 de secţii de votare din judeţ, s-au retras după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie aradon.ro.

Demisii pe bandă rulantă

Același lucru se întâmplă și în alte zone ale țării. Un val uriaş de retrageri din rândul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţiilor de votare la alegerile locale care se vor desfăşura duminica aceasta s-a înregistrat și în Botoșani.

Potrivit proceselor verbale ale Birourilor Electorale Judeţene de Circumscripţie (BECJ) Botoşani publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului, din momentul tragerii la sorţi şi până ieri s-au retras 259 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai celor 427 de secţii de votare. Este vorba de peste 30% din cei chemaţi să asigure coordonarea procesului electoral. Cei mai mulţi retraşi sunt preşedinţii, 141, în timp ce din vicepreşedinţii extraşi iniţial au renunţat 118.

„Cei mai mulţi sunt din cauza incompatibilităţilor dintre ei şi candidaţi. Apoi, un număr foarte mare de experţi electorali au renunţat din motive personale. Nu se poate spune neapărat că au renunţat din cauza pandemiei, pentru că şi la celelalte alegeri erau renunţări. Acum, că sunt mai multe, probabil şi din cauza încărcăturii pe care o au localele”, a declarat un oficial implicat în organizarea alegerilor în ultimii ani, potrivit monitorulbt.ro.

Coronavirusul, cauza demisiilor?

„La alegerile locale de fiecare dată sunt retrageri din aceste funcții, președinți, locțiitori, operatori de calculator sau alți membri ai birourilor electorale deoarece există interdicția ca membri secțiilor de votare să fie rude cu candidații până la gradul al doilea. Sunt niște retrageri normale care sunt gestionate la acest moment foarte bine la nivelul local de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Aceste modificări se mai pot efectua inclusiv în ziua de sâmbătă sau duminică”, a spus, în exclusivitate la Antena 3, președintele AEP, Constantin Mitulețu.

De asemenea, întrebat dacă cei care îți dau demisiile ar putea de fapt să facă acest gest din cauza riscului de a se infecta cu COVID-19, Constantin Mitulețu a răspuns că ar putea fi o posibilitate.

„Întotdeauna există posibilitatea ca un cetățean să facă o cerere să o motiveze într-un sens și realitatea din spatele cererii să fie alta, dar noi avem încredere în acești membri ai secțiilor, ai Corpului experților elctorali, cât și în operatori că nu depun o cerere în fals și folosesc tot felul de tertipuri pentru a fi scutiți de această operațiune la alegerile locale”, a spus acesta.