Singurul medic de la secţia ATI a Spitalului municipal din Orăştie, împreună cu cinci asistente şi cinci infirmiere au demisionat luni din funcţii, conducerea unităţii medicale şi autorităţile locale încercând să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemei apărute.
Primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, a apreciat că demisia cadrelor medicale s-ar fi produs pe fondul unei stări de teamă, în contextul epidemiei de coronavirus, menţionând însă că spitalul dispune de echipamentele de protecţie necesare.
„Încercăm să găsim soluţii. Nu sunt de acord cu acest comportament. Cred că sunt speriaţi, dar cred că toţi suntem speriaţi. Trebuie să trecem cu toţii prin această bătălie. La Orăştie nu am avut niciun caz de infectare cu COVID-19”, a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Orăştie.
Edilul local şi-a manifestat speranţa că medicul, asistentele şi infirmierele vor reveni asupra deciziei luate, în condiţiile în care spitalul din Orăştie a avut un singur medic ATI.
În prezent, în România au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 209 au fost declarate vindecate şi externate ( 55 la Timişoara, 80 la Bucureşti, 23 la Iaşi, 15 la Caraş-Severin, 7 la Craiova, 10 la Constanţa, 10 la Prahova şi 2 la Cluj, 1 la Galaţi, 1 la Mureş 1 la Bihor, 1 la Brăila, 3 la Braşov).
Totodată, până acum, 46 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timişoara, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Ialomiţa şi Satu Mare, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 1 şi 90 de ani”, anunţă autorităţile.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 55 de pacienţi, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.