Premierul Republicii Moldova a anunțat vineri demisia celor trei miniștri, după ședința Executivului. Noi propuneri vor fi înaintate președintei Maia Sandu săptămâna viitoare, a precizat prim-ministrul moldovean.
Trei miniștri din Guvernul la Chișinău au demisionat
Vineri dimineață, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că trei miniștri din Cabinetul de la Chișinău și-au depus demisia. Aceștia sunt ministrul Educației, Anatolie Topală, ministrul Internelor, Ana Revenco, și ministrul Infrastructurii, Liliana Dabija.
„Mulțumesc domnului Topală pentru reforma universitară. A fost un proces complex, iar el s-a asigurat ca reforma să aibă succes. Îi mulțumesc și pentru că a negociat participarea la fondul Horizon Europe.
Ministrei Revenco îi mulțumesc pentru că a gestionat criza refugiaților și alte crize. Ea a fost cea care a făcut aprecierea că suntem o țară mică cu inimă mare. Tot ea s-a asigurat că MAI are resursele necesare pentru a face un salt calitativ.
Doamna Dabija a participat la pavarea a peste 300 de kilometri de drumuri, un lucru important pentru cetățeni și business. Prin negocieri, ea s-a asigurat că facem parte acum la mecanismul european de conectivitate”, a spus premierul.
Noi propuneri vor fi făcute săptămâna viitoare
Premierul urmează să facă noi propuneri pentru ocuparea funcțiilor vacante și să le înainteze președintei Maia Sandu la începutul săptămânii următoare.
„Luni voi propune președintei Sandu lista noilor miniștri pentru aceste portofolii”, a declarat Dorin Recean.
Decizia privind aceste demisii a fost luată în urma unei ședințe a Executivului moldovean, în care s-a discutat despre atacul de la sfârșitul lunii iunie de la Aeroportul Chișinău, soldat cu două victime. Premierul Recean a menționat anterior ședinței Guvernului că vor fi luate decizii dificile, dar necesare, și că înlocuirea miniștrilor va fi făcută în cel mai scurt timp posibil.
Amintim că, un incident armat a avut loc la finalul lunii iunie pe aeroportul din Chişinău, unde un cetăţean străin căruia i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova a deschis focul cu arma sustrasă unui poliţist, a ucis un angajat de securitate aeroportuară şi un poliţist de frontieră, rănind de asemenea un pasager, iar în cele din urmă a fost capturat.
Bărbatul originar din Tadjikistan a decedat ulterior din cauza rănilor suferite în timpul incidentului armat.
Într-un comunicat separat, Parchetul din Tadjikistan a precizat că suspectul era implicat, alături de alţi membri ai unei grupări infracţionale, în răpirea vicepreşedintelui băncii Orienbank, survenită în 23 iunie.