Recent, Ionuţ Moşteanu, purtător de cuvânt al USR, a informat că, după retragerea lui Dacian Cioloş din funcţia de preşedinte al partidului politic, au fost înregistrate zeci de demisii. Acesta a adăugat că persoanele cu funcţii politice nu au ieşit din USR.

„Cred că sunt mai degrabă demisii din diaspora (…) Din ce ştiu, niciun membru cu funcţie politică în partid nu şi-a dat demisia”, a declarat Ionuţ Moşteanu, informează DC News.

USR se confruntă cu o situație nemaiîntâlnită! Sute de membri și-au dat demisia după plecarea lui Cioloș

Aproximativ 500 de membri și-au dat demisia de pe 7 februarie și până vineri, 11 februarie, conform celor scrise de libertatea.ro.

„Câteva sute de oameni în trei zile nu am avut niciodată înregistrat. În același timp, mulți dintre ei nu sunt dintre membrii foarte activi: prin adeziunea la partid își arătau mai degrabă susținerea decât implicarea. Este, însă, în mod evident, un fenomen”, a spus un membru din Biroul Național al USR pentru sursa menționată.

În USR au fost peste 3.100 de noi adeziuni în ultimele 3 luni

Totuși, în ultimele trei luni au fost peste 3.100 de noi adeziuni, o cifră cu o frecvență mai mare decât în trecut, scrie sursa menționată. Dintre cele peste 3.100 de persoane care au semnat adeziunea în partid, cel puțin 700 nu sunt încă membri activi.

„Se încearcă, în ultima perioadă, să se arate faptul că Dacian nu ar avea atractivitate electorală și că e un lucru bun că a decis să facă un pas în spate. Dar este fals: cei 3.000 de oameni care au intrat în primele trei luni de mandat arată că a contat și prezența lui în fruntea partidului. Sigur, va fi un val de hate acum, dar sfârșitul nu e aici”, a mai spus un membru al partidului, care s-a retras după plecarea lui Dacian Cioloș.

Reamintim că, luni, Biroul Politic Național al USR se reunește într-o ședință oficală pentru a stabili următoarele obiective după demisia lui Dacian Cioloș.