Demisii pe bandă rulantă în Marea Britanie! Presiunile politice continuă pentru Boris Johnson

Sursă: Dreamstime

Demisiile continuă în Marea Britanie! Mai mulți membri ai Guvernului au renunțat miercuri, 6 iulie, la funții. Deciziile au fost luate în contextul intensificării presiunilor politice pentru retragerea de la putere a premierului Boris Johnson.

Demisii pe bandă rulantă în Marea Britanie! Presiunile politice continuă pentru Boris Johnson

Așadar, Kemi Badenoch, secretar de stat responsabil de Administraţia locală, Credinţă şi Comunităţi în cadrul Departamentului Comunităţilor, a anunţat că demisionează. La rândul său, a demisionat Neil O’Brien, subsecretar de stat pentru Egalitate.

Amintim că anterior demisionaseră Julia Lopez, secretar de stat pentru Media, Date şi Infrastructură Digitală în cadrul Ministerului Culturii şi Digitalizării, Lee Rowley, subsecretar de stat pentru Afaceri, şi Alex Burghart secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Totodată, a demisionat Mims Davies, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Pensiilor, conform informațiilor transmise de bbc.com

Premierul Boris Johnson a obţinut cu greu un vot de încredere în Partidul Conservator în iunie

Ministrul de Finanţe din Marea Britanie, Rishi Sunak, şi ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, doi membri importanţi ai Guvernului de la Londra, au demisionat marţi seară, distanţându-se de premierul Boris Johnson, supus presiunilor intense pentru a se retrage de la putere. În total, au demisionat 21 de oficiali guvernamentali în ultimele 24 de ore.

Liam Fox, fost ministru al Apărării şi unul dintre liderii Partidului Conservator, i-a cerut premierului Boris Johnson să demisioneze. Comitetul 1922, organismul de conducere al Partidului Conservator, intenţionează să modifice regulamentul intern pentru a permite depunerea cu rapiditate a unei noi moţiuni de cenzură împotriva premierului Boris Johnson, liderul formaţiunii de centru-dreapta.

Trebuie menționat că premierul Boris Johnson a obţinut cu greu un vot de încredere în Partidul Conservator în iunie, pe fondul criticilor privind organizarea unor petreceri în birouri guvernamentale, în timpul pandemiei, prin încălcarea regulilor antiepidemice.

În ultimele zile, presiunile s-au intensificat, în condiţiile în care Boris Johnson este acuzat că l-a promovat pe deputatul Chris Pincher în funcţia de adjunct al grupului parlamentar conservator, deşi acesta este vizat de o anchetă privind presupuse agresiuni sexuale.

Astfel, ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, şi cel de Finanţe, Rishi Sunak, şi-au anunţat marţi seară demisiile, generând presiuni suplimentare asupra premierului Boris Johnson.

„Am vorbit cu premierul pentru a-l anunţa că demisionez din funcţia de ministru al Sănătăţii şi Asistenţei Sociale. Îmi este clar că situaţia nu se va schimba sub conducerea sa, prin urmare aţi pierdut şi încrederea mea. A fost un privilegiu enorm să exercit acest rol, dar regret că nu mai pot continua având conştiinţa împăcată”, a declarat Sajid Javid, potrivit cotidianului The Evening Standard.

„Publicul se aşteaptă ca Guvernul să fie condus în mod adecvat, competent şi serios. Recunosc că aceasta ar putea fi ultima mea funcţie ministerială, dar cred în standardele pentru care merită să luptăm şi de aceea demisionez”, a afirmat, la rândul său, Rishi Sunak, ministrul demisionar de Finanţe.

Demisiile celor doi membri importanţi ai Guvernului de la Londra intervin după ce premierul Boris Johnson prezentase scuze pentru numirea deputatului Chris Pincher în funcţia de adjunct al liderului grupului parlamentar conservator.

„A fost o greşeală şi este toată lumea afectată. Vreau să fie foarte clar că în instituţii nu este loc pentru cineva care este agresor sau care abuzează de poziţii de putere”, a explicat Boris Johnson.