Criza de terenuri din zonele centrale ale Capitalei transformă tot mai multe monumente istorice în moloz. În locul lor, apar clădiri de birouri, mai puţin interesante, dar mult mai profitabile.
Aproape că nu este stradă în zona centrală şi semi-centrală a Bucureştiului pe care să nu existe măcar o casă în paragină. Unele sunt, pur şi simplu, nişte cocioabe şi dispariţia lor este împiedicată doar de situaţia juridică neclară ori de încăpăţânarea proprietarilor, de cele mai multe ori în vârstă. Însă altele sunt foste locuinţe burgheze elegante ori conace boiereşti impozante, aduse în stadiul de ruină de babilonia naţionalizărilor şi retrocedărilor. Sau, nu de puţine ori, de cei care le vor dispărute, chiar dacă sunt situate în zone protejate ori, şi mai grav, sunt clasate ca monumente istorice.
De cele mai multe ori, imobilele condamnate la pieire sunt uşor de recunoscut – uşile şi ferestrele le-au dispărut (de multe ori, inclusiv tocăria), iar acoperişul a fost înlăturat sau cel puţin a căpătat nişte găuri serioase. Totul pentru a lăsa intemperiile şi vandalii să pătrundă cât mai uşor şi să deterioreze cu rapiditate construcţia. De multe ori, pe clădire sunt amplasate afişe mari cu „Pericol de prăbuşire!“, probabil ca să-i obişnuiască pe cei din zonă cu ideea că viaţa ei se apropie de sfârşit. Când graba este mare, se înscenează incendii care rezolvă într-o noapte ceea ce ploile şi oamenii străzii ar face în câţiva ani. Autorităţile arătau că în 2012 au fost cuprinse de flăcări 37 de monumente istorice, unele din evenimente fiind suspecte. Oficialii au dat drept exemplu Moara lui Assan din Bucureşti, care a luat foc de două ori, în 2008 şi 2012. „Noi am constatat că, de fapt, în astfel de situaţii, proprietarul încurajează ruinarea edificiului pentru valoarea terenului de dedesubt. Am constatat, de asemenea, că este foarte dificil a proba acest lucru“, spunea Sergiu Nistor, la acea dată secretar de stat la Ministerul Culturii.
Un miliard pe ţeavă
S-ar putea pune întrebarea dacă terenul cu o clădire istorică nu ar valora mai mult decât terenul gol. Răspunsul e simplu: conform unui studiu recent al DTZ Echinox, în zonele „bune“ din Bucureşti spaţiul de birouri clasa A se închiriază net cu 15 euro/lună/mp. Iar costul mediu de construcţie pe metrul pătrat închiriabil pentru o astfel de clădire este de circa 1.200 de euro, după cum indică datele publice despre mai multe proiecte recente. Un calcul simplu arată că investiţia se amortizează în şase-şapte ani. Ca să nu mai vorbim că, cel puţin teoretic, valoarea clădirilor de birouri va creşte pe termen mediu şi lung. Problema cea mai mare este că terenurile libere în zonele centrale şi semi-centrale nordice, care sunt cele mai căutate, se numără pe degete. Astfel că demolarea unor construcţii pre-existente, fie ele şi protejate, rămâne singura soluţie pentru mulţi investitori. Surse din domeniul imobiliar spun că în Bucureşti sunt în prezent, în diverse faze de pregătire, cel puţin 100 de proiecte de clădiri de birouri, multe din ele în zonele mai sus pomenite. Unele sunt relativ mici, necesitând investiţii de câteva milioane de euro, însă altele ar putea angrena zeci de milioane de euro. În total, am putea vorbi de peste un miliard de euro, parţial investit în terenuri obţinute prin metode cel puţin neortodoxe. În destule cazuri, complici sunt chiar autorităţile locale.
Justiţia neputincioasă
Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, spune că demolările imobilelor protejate sau aflate în aria de protecţie a unui monument istoric se fac cu avizul Direcţiei de Cultură Bucureşti şi cu autorizaţie emisă de Primăria Capitalei. „Acolo există puternice suspiciuni de corupţie“, consideră el. ONG-istul se plânge şi de noul Cod civil, care a prelungit procedurile necesare contestării unei demolări abuzive: „Durează minimum o lună, iar demolarea se petrece într-o singură zi. Aşa că, practic, cererea de suspendare devine inutilă“. De atitudinea autorităţilor se loveşte şi Dan Trifu, vicepreşedintele Asociaţiei Eco Civica: „Oamenii primarului general au distrus monumente, au distrus zone istorice, iar în majoritatea cazurilor, plângerile împotriva lor sunt respinse de procurori sau judecători.“ Asta când nu se tergiversează ani buni luarea unei decizii, sperându-se, probabil, că publicul va uita, afirmă Roxana Wring, preşedinte al Asociaţiei ProDoMo, dând ca exemplu controversata demolare a clădirii din Bd. Aviatorilor 92. Singura soluţie pentru a cotracara „moda“ ruinării intenţionate a unor monumente, urmată de demolarea lor şi înlocuirea cu imobile moderne, este ca proprietarii în culpă să fie obligaţi să refacă ce au distrus. Problema este că inclusiv Primăria Capitalei refuză să dea curs unor hotărâri judecătoreşti care stipulează că trebuie să reconstruiască mai multe monumente demolate cu ocazia proiectului Buzeşti-Berzei, inclusiv Hala Matache. Aşadar, de ce ar face-o proprietarii privaţi?
1.200 de euro pe metrul pătrat închiriabil este costul mediu de construcţie estimat pentru o clădire de birouri clasa A în Bucureşti, incluzând şi terenul. În funcţie de proiect şi de amplasare, costurile pot fi cu până la 25% mai mici sau mai mari
15 euro este chiria netă pe metru pătrat care poate fi încasată pentru o clădire de birouri clasa A, situată în zona centrală şi central-nordică. Având în vedere investiţia medie, costurile se pot amortiza într-o perioadă de şase-şapte ani