Connect-R, pe numele său real Ștefan Relu Mihalache, se va află în platoul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, la 22:00, la Kanal D!
Cântăreț, compozitor, dansator, cu propria casă de producție și cu milioane de fani pe rețelele sociale, lansând hituri care au însumat zeci de milioane de vizualizări, Connect-R este unul dintre cei mai cunoscuți artiști români, având de-a lungul carierei colaborări de succes cu Delia, Inna, Loredana Groza, Alex Velea, Smiley sau Andra.
Connect-R este și primul rapper român care a urcat pe scena Eurovision, mai mult decât atât, în 2012 hit-ul “Vara nu dorm” s-a bucurat de un succes uriaș, ținând primul loc în topurile muzicale luni la rând.
Născut și crescut în București, într-o familie modestă, artistul afirmă cu mândrie că este de etnie rromă. Acesta are o fiică și este divorțat.
“Am făcut multe lucruri de care nu sunt mândru”, răspunde cu sinceritate artistul la una dintre întrebările adresate de Denise Rifai.
“De ce nu vă plac trapanelele lui Alex Velea?”, “De ce vă acuză colegii că le-ați furat melodiile?”, “Când ați început să vă iubiți părinții?”, “Care a fost coșmarul copilăriei dvs.?”, “Cât timp v-ați drogat?”, “V-au schimbat banii?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările adresate lui Connect-R în ediția de duminică a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 22:00, la Kanal D!
Primul mesaj de la Connect-R pe 2022
Cântărețul a trecut prin momente dificile
Connect-R a participatul anul trecut la emisiunea Asia Express. Acesta a recunoscut că a trecut prin momente extrem de grele în timpul filmărilor. Cântăreţul a spus că s-a gândit serios să abandoneze totul şi să se întoarcă în ţară.
Connect-R a spus că, atunci când a ajuns pe “Drumul Împăraţilor”, a stat față-n față cu realitatea și și-a dat seama că oamenii de acolo nu știu cine este și ce face. Din acest motiv, el nu a fost întâmpinat cu comportamentul la care el se aștepta și cu care este obișnuit în România, explică artistul.
“Noi trăim într-o bulă. Lumea îți deschide ușa, te întreabă dacă să te bage în față la bancă, acolo ești mâncat”, a declarat Connect-R.
“A fost extraordinar. A fost suferință, dar a fost și bucurie multă, viață multă, dinamică multă.A doua zi voiam să inventăm ceva cu Shift ca să plecăm acasă, să ne rupem un deget ceva, că nu făceam față”, a mai povestit cântăreţul.
Pe de altă parte, prietenia dintre Connect-R şi Shift a devenit şi mai puternică după timpul petrecut împreună, ca o echipă, la Asia Express.
“La noi s-a sudat acum prietenia, noi ne știm de 15 ani, iar la un moment am rupt legătura, dar acum nu știu dacă am stat cu fiica mea adunat atâtea timp cât am fost cu el”, a declarat Connect-R.