Denise Rifai este cunoscută pentru stilul ei incisiv în cadrul emisiunilor pe care le-a prezentat de-a lungul timpului. De aceea poate a ales în acest an o ținută ceva mai îndrăzneață la petrecerea de Revelion. Vedeta emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D a ales să meargă la un restaurant într-o rochie care a atras multe aprecieri pe contul ei de socializare, unde a postat o fotografie și un mesaj.

„I am getting ready for Tonight! What about you???!” (Mă pregătesc pentru diseară! Tu ce faci?), a scris Denise Rifai în noaptea de 31 decembrie lângă fotografia în care și-a etalat ținuta aleasă.

Sursa: Instagram

Recent, prezentatoarea TV se declara foarte bucuroasă că noul job îi oferă posibilitatea să fie liberă de Crăciun și de Revelion. În cazul Crăciunului vedeta l-a petrecut alături de familia ei.

„În televiziune întotdeauna avem fie Crăciun, fie Revelion, fie Paște, fie 1 Mai. Cei de acasă trebuie să știe, de când sunt la Kanal D, practic este al doilea an în care am avut liber de Crăciun și am liber și de Revelion, nu mi s-a mai întâmplat, mă acomodez cu chestiunea asta. Noi lucrăm la foc continuu”, a spus Denise Rifai, potrivit Cancan.

Ce-și dorește în 2022?

Legat de planurile pentru anul 2022, Denise Rifai mărturisește că este destul de rezervată în această privință. Cu toate acestea, își dorește să fie un an liniștit, având în vedere ultimii doi ani destul de problematici în contextul pandemiei, dar și audiențe mari pentru emisiunea pe care o prezintă la Kanal D.

„Să fie un an liniștit, să fim sănătoși, să auzim de bine, de bucurie și să fie cu bani, cu succes, cu audiențe mari, cu bine! Au fost doi ani cumpliți, doi ani grei, atât de multe drame am auzit! Eram datori și noi cu ceva, ai noștri au trăit oricum și au trecut prin atâtea! (…) Mi-aș dori să ne putem vedea de viețile noastre așa cum erau ele proiectate!”, a spus Denise Rifai pentru Cancan.