Denise Rifai, reacție în urma protestelor: E fără cuvinte, pur și simplu. Fără cuvinte!
În urma protestelor care au avut loc sâmbătă, 2 octombrie, prezentatoarea de la „40 de întrebări” a scris a rămas „pur și simplu” fără cuvinte.
„Dar cum ar fi ca si ceilalti cetateni, adica MAJORITATEA, sa iasa si ei in strada????! O fi bine? Asta o fi CALEA? E fara cuvinte, pur si simplu. Fara cuvinte!”, a scris Denise Rifai pe Facebook.
Câteva mii de persoane s-au strâns în Piața Victoriei pentru a se opune Certificatului Verde
Amintim că protestatarii au fluturat tricolore și au cântat imnul în timp ce reclamau dictatura medicală. Distanța nu a fost păstrată iar nimeni nu a purtat mască. Trebuie menționat că protestul din Piaţa Universităţii a fost organizat de AUR.
„Avem imunitate, fără paşpoarte”, „Libertate”, „Nu forţaţi, nu ne vaccinaţi”, au fost doar câteva dintre mesajele transmise de protestatarii care cereau renunţarea la certificatul verde şi se opuneau vacinării forțate.
Drept răspuns, jandarmii din București au transmis că au „un efectiv de jandarmi dinamic, capabil să se redimensioneze în funcţie de numărul de participanţi la adunările publice”.
Ce cereau protestatarii?
„1) Solicităm autorităţilor renunţarea urgentă şi definitivă la folosirea “certificatului verde” Covid pe teritoriul României.
2) Cerem ridicarea imediată a stării de alertă, care a fost prelungită în mod nejustificat şi nefundamentat din luna mai 2020 până în prezent, asigurând un cadru propice pentru numeroase abuzuri ale autorităţilor şi încălcări de drepturi ale cetăţenilor, care trebuie să înceteze.
3) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor de segregare a populaţiei României pe criterii medico-sanitare.
4) Solicităm autorităţilor renunţarea la orice formă de impunere directă sau indirectă a vaccinării obligatorii de orice tip.
5) Solicităm autorităţilor să promoveze şi să permită utilizarea tratamentelor medicamentoase dovedite eficiente în stadiile timpurii ale infecţiei cu Sars-Cov2, pentru evitarea supraaglomerării spitalelor.
6) Solicităm autorităţilor oprirea tuturor măsurilor abuzive şi discrimitatorii la adresa unor categorii profesionale (cadre medicale, personal MAI, personal ISU, cadre didactice, studenţi, etc).
7) Solicităm menţinerea deschise, cu prezenţă fizică, a tuturor unităţilor de învăţământ, de la cel preşcolar până la cel universitar, fără mască obligatorie, fără constrângeri de niciun fel (testare obligatorie pentru elevi şi studenţi, certificat verde pentru profesori, etc).
8) Solicităm autorităţilor renunţarea imediată la măsurile restrictive, dovedite inutile şi ineficiente, care afectează activitatea unor sectoare întregi din economie, atât la nivelul angajatorilor, cât şi al angajaţilor.
9) Solicităm autorităţilor să asigure accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate al tuturor cetăţenilor, fără a transforma spitale întregi în unităţi dedicate covid – măsura care duce la creşterea dramatica a mortalităţii în rândul pacienţilor care suferă de alte afecţiuni grave, acute sau cronice.
10) Solicităm autorităţilor reglementarea strictă şi plafonarea urgentă a preţurilor la energie şi gaze, a căror creştere explozivă poate afecta serios nivelul de trai al multor cetăţeni Români, pe fondul inflaţiei, crizei economice, şi apropierii sezonului friguros.
11) Solicităm Guvernului României şi tuturor autorităţilor statului Român sa înceteze adoptarea şi aplicarea unor măsuri şi restricţii abuzive şi nelegale, care, sub pretextul pandemiei, încalcă Constituţia României si drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor Români.
12) Solicităm cu fermitate ca cele trei puteri din stat (Executivă, Legislativă şi Judecătorească) să respecte Constituţia României şi să îşi respecte cu stricteţe toate atribuţiile, responsabilităţile şi regulamentele specifice de funcţionare”, au fost cererile protestatarilor, conform news.ro