Cum își dă seama Denise Rifai când un invitat minte: E un gest reflex pentru minciună
Realizatoarea emisiunii de la Kanal D a dezvăluit care este gestul care îi dă de gol pe invitați atunci când mint.
„Da, îți dai seama imediat. Au niște gesturi. Își duc mâna la ochi. La un moment dat îl vezi cum își duce mâna la ochi. E un gest reflex pentru minciună. Eu dacă aș fi în locul lor m-aș uita înainte care este limbajul corpului în astfel de momente și mi-aș ține mâna sub masă. Energia minciunii se simte. Minciuna are o vibrație joasă și imediat simți energia omului care minte. Eu mă uit, iar cei de acasă îmi cunosc privirile. Sancțiunea se simte. (…) Mulți falsează”, a declarat Denise Rifai în emisiunea lui Teo Trandafir.
Le oferă invitaților șansa să spună adevărul
De asemenea, Denise Rifai a spus și că le oferă invitaților șansa să spună adevărul și să-și refacă imaginea.
„Unicul meu scop este ca invitatul, dacă dorește sau dacă este în putere să se clarifice, să se repoziționeze, să se facă iubit. Eu nu mai sunt Denise Rifai cea incisivă și care induce părerile publicului. Eu îi pun adevărul, ce s-a scris în presă, iar el să se poziționeze cum vrea el. După emisiuni, toți invitații mei mă sună la două-trei zile. Eu le spun tututor să vină deschiși, pentru că nu îi întreb decât lucruri pe care le-au mai auzit”, a completat prezentatoarea de la „40 de întrebări”.
Acest lucru nu se va întâmpla niciodată
Totodată, prezentatoarea a spus că unii invitați încearcă să afle întrebările dinainte pentru a se pregăti pentru răspunsuri. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, spune Denise Rifai.
„Au tot felul de strategii când vine vorba de întrebări. Dacă nu au curaj să mă sune ei, mă sună un apropiat. Oamenii vor să știe dinainte întrebările. Încearcă, dar mulți nu o fac direct. Pe mine mă amuză să le văd strategiile”, a conchis aceasta.
Premiul oferit de Revista Capital
Denise Rifai a primit Premiul special „Revelația anului în media”, pentru emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, în cadrul Galei Capital „Top 100 de femei de succes”.
Aceasta s-a arătat extrem de încântată de premiul primit, subliind faptul că la rândul ei mulțumește echipei Kanal D pentru proietul construit. În același timp, Denise Rifai a mai adăugat că se simte onorată pentru invitația primită.
„Mulțumesc publicului, fără susținerea lui nu aș fi ajuns aici; mulțumesc echipei Kanal D, pentru că alături de acești oameni am construit acest succes. Sunt onorată să mă aflu la acest eveniment remarcabil, care celebrează femeile și realizările lor”, a declarat Denise Rifai.