Denise Rifai a făcut o serie de declarații bombă la adresa premierului Viorica Dăncilă, despre care a spus că este șantajată. Informațiile au fost oferite la Realitatea TV.
Denise Rifai a susținut că Viorica Dăncilă este șantajată. Persoana care ar face acest lucru ar fi ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu. Ea ar şantaja-o pe Dăncilă pentru un post de secretar de stat pentru cineva apropiat.
„Acest scandal cât Casa Poporului, am putea spune, în Guvernul României. E clar, şantaj în toată regula la premierul României, doamna Viorica Dăncilă, din partea doamnei Mînzatu, ministrul Fondurilor Europene. Sunt foarte multe voci care spun că Mînzatu a ameninţat cu demisia scrisă dacă Viorica Dăncilă nu acceptă numirea încă unui secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Vorbim de încă un post. Deci e nevoie să se creeze un post pentru această funcţie pe care şi-o doreşte Roxana Mînzatu.
Mai mult decât atât, un şantaj câştigător pentru doamna ministru în concediu. HG-ul va intra joi pe ordinea de zi, în şedinţa de Guvern săptămâna aceasta şi culmea culmilor. Deci în contextul în care Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, anunţă reducerea la jumătate a tuturor posturilor de secretari de stat în ministerele din Guvernul României, se face această excepţie pentru acest minister care avea oricum deja trei secretari de stat. Sunt două nume vizate, Carmen Boteanu şi Alexandru Cotor. Fiecare dintre cei doi sunt consideraţi drept buni specialişti de către cei cu care am stat de vorbă. Amândoi înţelegem că vin pe filiera domnului Marian Neacşu, de la Pro România. Descurcate sunt căile în numirile politice în statul român.
Este un ministeru unde continuu se schimbă miniştri. Acest minister nu funcţionează ca un şef cu drepturi depline. Astăzi, când vorbim, două autorităţi ce management importante, POR şo POCA sunt în continuare la Ministerul Dezvoltării Regionale. În mod normal, într-o economie normală, acest Minister al Fondurilor Europene nu ar trebui să mai existe. Fiecare autoritate de management, adică în sine, doamna Mînzatu ministru şi toţi secretarii ei de stat nu ar mai trebui să mai existe, într-o economie şi într-un program de guvernare normal.
Toate AM-urile ar trebui să se întoarcă în minsiterele de profil şi să existe o coordonare făcută fie de Ministerul Finanţelor, fie să facem acest punct de coordonare la SGG.
Dacă Viorica Dăncilă termină subiectele de design vestimentar cu cea care se ocupă de chestiunea aceasta, să se apuce să desfiinţeze Ministerul Fondurilor Europene. E nevoie ca AM-urile să se întoarcă în ministere”, a comentat Denise Rifai, la Realitatea TV.