Denise Rifai a anunțat, marți seară, viitoarea cădere a Guvernului Orban în urma moțiunii de cenzură depusă de PSD.
„Știți vorba aia “N-aduce anul ce aduce clipa”???! Și exact când zici că le-ai trăit pe toate, atunci apare ceva de te dă pe spate la propriu??! Jur! Eu promit că m-am lecuit! Altfel, se pare că și Toamna o să fie una Fierbinte, cu un Guvern Orban proaspăt picat și cu același Orban unică propunere de premier a președintelui Iohannis. Și cu alegeri locale, desigur. 27 septembrie. Nimic și nimeni pare că nu va împiedica “buna” lor desfășurare. Oare, stau și mă întreb, niște politicieni care să gândească și pentru țărișoara asta, or mai fi pe undeva????”, a scris Denise Rifai pe Facebook.
Ce spune Orban despre moțiunea de cenzură
Premierul Ludovic Orban a declarat marți că Guvernul pe care îl conduce a luat în considerare posibilitatea de a invoca un conflict juridic de natură constituțională privitor la depunerea moțiunii de cenzură. Acesta a adăugat că în ultimii 30 de ani nu s-a mai întâmplat ca o moțiune de cenzură să fie depusă în timpul vacanței parlamentare.
Luni, Marcel Ciolacu a depus moțiunea de cenzură
Liderul interimar al Partidului Social Democrat (PSD) a susținut luni, după ce a depus moțiunea de cenzură, că este timpul ca Guvernul Orban să plece acasă sau la închisoare. Acesta a mai spus că fiecare pleacă în funcție de fapta pe care a comis-o.
„Pe 17 august, Partidul Social Democrat va depune moţiunea de cenzură. Considerăm că e timpul să plecaţi acasă sau la puşcărie, în funcţie de faptele fiecăruia”, i-a transmis Marcel Ciolacu, în plenul Parlamentului, premierului Orban, după ce acesta din urmă a prezentat raportul privind redeschiderea şcolilor şi alegerile locale din septembrie.