După mulţi ani de pribegie, în care a tratat cariile germanilor şi elveţienilor, medicul Christian Marmandiu s-a întors acasă, unde a investit 1 milion de euro într-o clinică dentară „ca afară“
Decizia de a pune pe picioare o clinică stomatologică în România, în 2011, a venit după o experienţă anterioară de antreprenor, la clinicile înfiinţate în Elveţia, în 2003, şi în Germania, în 2007. Vă puteţi imagina cu care afacere „a pătimit“ mai mult, copleşit de birocraţie, dar şi de concurenţă, pentru că în lipsa alternativei publice, românilor nu le rămâne decât să meargă la cabinetele private, care sunt în continuă expansiune.
Se naşte o întrebare firească pe care medicul stomatolog o aude foarte des: de ce a revenit în ţară, când avea două afaceri de succes în ţări mult mai dezvoltate economic? Răspunsul său este mereu acelaşi: a revenit aici pentru că se simte apropiat de ţara sa natală şi pentru că vrea să împărtăşească ceea ce a învăţat atât colegilor, cât şi pacienţilor. „Am privit plecarea din România ca pe o şansă de a învața mai mult“, spune medicul Christian Marmandiu, care are 25 de ani de experienţă şi peste 15.000 de implanturi dentare la activ.
Antreprenor de voie, de nevoie
Meseria de stomatolog este, potrivit acestuia, una care se desfăşoară într-un mediu antreprenorial, iar România nu este singurul exemplu din Europa în care stomatologia nu mai este un serviciu medical public.
„Sistemul elveţian dentar nu diferă foarte mult de cel românesc în ceea ce priveşte susţinerea costurilor, care rămân tot la pacient. Totuşi, serviciile sociale elveţiene preiau tratamentele de urgenţă pentru cei care sunt arondaţi, iar anumite case de pensii preiau costurile pentru pensionarii cu venituri mici“, spune acesta.
Acest lucru, dar şi vremurile competitive în care trăim, l-au determinat să transforme meseria de nivel înalt pe care o practică într-o afacere.
Cu ocazia aceasta, a descoperit că este şi un bun manager, capabil să ia deciziile potrivite pentru câştig. A renunţat la clinica din Germania, pentru a o deschide pe cea din România, care se numeşte Swiss Ecodent. Totdată, s-a concentrat mai mult pe clinica din Elveţia, care se numeşte Oekodent.
La numai un de la înfiinţare, clinica din România a înregistrat o cifră de afaceri de jumătate de milion de lei, iar în 2013, fondatorul ei estimează o cifră de afaceri cel puțin la acest nivel, poate chiar mai bună.
În prima perioadă de funcţionare, strategia lui a fost reinvestirea veniturilor în noi echipamente medicale moderne, precum şi antrenarea personalului pentru a asigura activitatea la standardul elveţian. De altfel, acesta a fost modul principal de promovare a unei noi clinici dentare într-o ţară cu alte 20.000 de cabinete dentare independente şi de specialitate. Cele mai multe fonduri au mers către dotarea cu aparatură specializată pentru anestezia generală şi pentru pregătirea personalului în acest sens, clinica fiind singura din ţară care oferă un astfel de serviciu. Anul trecut, a introdus un produs „business to business“, printr-o serie de pachete corporate care pot fi modificate pentru fiecare angajator în parte.
Investiţia nu a fost deloc una de neglijat, mai ales că piaţa serviciilor medicale private a luat o pauză de la proiectele mari. Milionul de euro investit a fost deja recuperat: „Am asigurat sesiuni de training a personalului din România, la clinica-mamă din Elveţia. Acum putem spune că am ajuns la break-even“, spune medicul.
Marmandiu nu îşi face planuri de viitor pe termen lung cu privire la investiţia autohtonă, însă nu exclude posibilitatea de extindere, dacă evoluţia clinicii se menţine ca şi până acum, lucru care nu depinde numai de modul în care îşi gestionează el afacerea. Din nou, s-a ciocnit cu o marcă nefastă a mediului de afaceri românesc: incertitudinea.
Problemele pieței
Nu numai incertitudinea le face viaţa grea antreprenorilor din medicina stomatologică, în România, ci şi lipsa implicării statului în această ramură. Privită de departe, piaţa cabinetelor dentare pare un paradis pentru antreprenori: în lipsa aproape totală a serviciilor publice, românii cu probleme dentare plătesc la privat orice serviciu de care au nevoie. Se vede cu ochiul liber cum cabinetele şi clinicile dentare au ajuns să fie la fel de numeroase ca farmaciile sau cazino-urile, în oraşe. Numai că nu toţi respectă legea, iar atunci când cineva practică preţuri de dumping, mai mult ca sigur face rabat de la dotări şi materiale moderne.
„Exista aici o lipsă destul de mare, din păcate, de deontologie a medicului faţă de pacient. În acelaşi timp, ne confruntăm cu educaţia slabă a pacientului cu privire la importanţa sănătăţii orale: elveţienii, spre deosebire de români, vin la stomatolog cel puţin o dată pe an, chiar dacă nu au probleme“ , spune medicul.
Servicii destul de întâlnite în străinătate, pe care le-a implementat aici, par de neconceput din România. De exemplu, transportul gratuit cu maşina pentru pacienţi, de acasă la clinică şi invers. Mai este însă cale lungă până când se va regla ceva pe piaţa cabinetelor dentare, care deocamdată pare scăpată din frâu, însă există mulţi oameni dedicaţi meseriei care vor accelera schimbarea, crede medicul.
0,4 milioane de lei este cifra de afaceri a clinicii din România la doar un an de funcţionare, iar dacă evoluţia se va menţine, vor apărea şi alte unităţi
Piaţa de stomatologie se confruntă cu educaţia slabă a pacientului, dar și cu concurenţa neloială a multor clinici şi cabinete
Christian Marmandiu