Cătălin Hideg a depus înregistrările la DNA

Cătălin Hideg, omul de afaceri implicat în dosarul în care generalii SRI Florian Coldea, Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă sunt suspectați de trafic de influență, a vizitat miercuri sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a preda trei telefoane mobile utilizate pentru înregistrările din dosar.

Potrivit declarațiilor lui Hideg, va fi efectuată o percheziție informatică. Datele stocate în aceste telefoane mobile vor fi transferate în serverele Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi validate drept probe oficiale.

”În acest moment se procedează la percheziţia informatică a echipamentelor audio şi video pe care le-am depus şi trebuie să facem acest demers. Vorbim de telefoane care trebuie copiate în serverele de la Parchetul Naţional Anticorupţie, pentru a fi declarate ca probe oficiale. Sunt telefoanele cu care am făcut înregistrările”, a declarat Cătălin Hideg, miercuri, la sediul DNA.

DNA
SURSA FOTO: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Este vorba de 3 telefoane

El a sugerat că există posibilitatea ca și el să fi fost înregistrat în timpul discuției cu Dumitru Dumbravă în biroul acestuia. A povestit că atunci când a intrat în biroul generalului Dumbravă, a observat că exista o tehnică prea avansată în jur.

Cătălin Hideg a relatat că a fost impresionat de numărul mare de gadgeturi, tablete și telefoane pe care le-a văzut în biroul lui Dumitru Dumbravă.

El a estimat că erau aproximativ 40-50 de dispozitive pe masă, alături de un televizor.

Hideg a sugerat că este posibil ca Dumbravă să fi utilizat aceste dispozitive pentru a comunica cu diverse persoane. El presupune  că fiecare telefon ar fi putut fi destinat unei singure persoane.

”Chiar am fost impresionat, că nu am văzut niciodată în viaţa mea atât de multe gadgeturi, atât de multe tablete şi telefoane, diverse modele, undeva la 40-50 de instrumente erau pe masă, pe lângă televizor, peste tot. Deci e posibil. Probabil că domnul Dumbravă avea, cred, cum fac majoritatea oamenilor care au ceva de ascuns sau au ceva secrete de vorbit cu anumite persoane, cred că folosea câte un telefon pentru… poate un telefon să vorbească cu o singură persoană. Probabil că erau cartele speciale să vorbească cu fiecare persoană, în parte, că altfel nu-mi imaginez de ce trebuia să aibă atât de multe telefoane”, a adăugat Cătălin Hideg.

Florian Coldea, SRI
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Cătălin Hideg, interesat de conturile celor din dosarul Generalilor

El a întrebat dacă pe conturile celor pe care i-a denunțat au fost instituite popriri.

”Aş vrea să întreb presa dacă şi domnul Trăilă şi domnul Dumbravă şi domnul general Coldea, datorită riscului reputaţional prost pe care îl au şi dânşii acuma, le-au închis şi lor conturile, cum mi le-au închis mie şi ridic un mare semn de întrebare (…) Eu am toate conturile închise de peste doi ani”, a adăugat Cătălin Hideg.

El a menționat și despre posibili alți denunțători, afirmând:

„Am înțeles că există acum o mulțime de persoane care vin să facă declarații și să ofere mărturii.”

Florian Coldea s-a prezentat, din nou, la Poliţie

În aceeași zi, Florian Coldea s-a prezentat din nou la sediul Poliției conform condițiilor impuse de măsura controlului judiciar. A declarat că a respectat toate cerințele care derivă din această măsură.

Florian Coldea, împreună cu fostul șef al Direcției juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă și omul de afaceri Dan Tocaci, sunt învinuiți de trafic de influență într-un dosar care a fost deschis pentru audieri începând de săptămâna trecută.