A fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Gheorghe Cârciu, ministru secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a anunțat miercuri, 17 mai 2023, că a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru a uni cetățenii români din alte state în jurul credinței și în mijlocul bisericii.
„Împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ne-am angajat printr-un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni să facem noi pași pentru sprijinirea comunităților românești din afara granițelor. Ne dorim ca românii să fie mai uniți în jurul valorilor noastre, în jurul credinței și în mijlocul Bisericii, indiferent unde au ales să trăiască.
De aceea, vom susține diaspora și comunitățile istorice prin proiecte educaționale, prin promovarea tradiției și a spiritualității, prin programe culturale și mai ales prin dialog. Vrem să le fim un sprijin real celor care astăzi sunt departe de casă”, a scris, miercuri, Gheorghe Cârciu pe contul său de Facebook.
Preocupată permanent de importanţa dezvoltării conştiinţei identitare şi de consolidarea legăturilor cu românii din afara României, Patriarhia Română, prin parohiile ortodoxe româneşti din diaspora, organizate în eparhii, se îngrijeşte de întărirea identităţii spirituale, culturale şi naţionale a românilor de pretutindeni.
Biserica Ortodoxă Română se străduieşte să edifice, deodată cu biserica din suflet, şi lăcaşuri de cult acolo unde există comunităţi româneşti, oferind astfel posibilitatea fiecărui român creştin ortodox aflat în străinătate să poată asculta sfintele slujbe în limba maternă, să se poată spovedi şi împărtăşi într-o comunitate românească, păstrând astfel legătura vie cu Biserica Mamă.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, prin competenţele şi atribuţiile sale în ceea ce privește elaborarea și aplicarea politicii Statului român în domeniul relațiilor cu comunitățile românești din afara frontierelor României, sprijină activitatea românilor de pretutindeni şi acordă finanţări nerambursabile şi alte mijloace de sprijin financiar, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, eficacităţii, transparenţei şi tratamentului egal.
Toate aceste considerente au făcut ca, prin prezentul protocol de cooperare, părţile să îşi afirme intenţia şi dorinţa comună de a identifica demersurile necesare pentru sprijinirea comunităţilor ortodoxe româneşti din străinătate, obiectivul principal fiind coordonarea eforturilor celor două instituții, în vederea utilizării expertizei și competențelor specifice pentru derularea de proiecte și acțiuni comune, care să conducă la întărirea identității spirituale și culturale a românilor de pretutindeni, scrie pe site-ul oficial al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Care sunt cele mai importante puncte ale acestui protocol de cooperare sunt?
Potrivit sursei citate anterior, cele mai importante puncte ale acestui protocol de cooperare sunt:
- Proiecte educaționale pentru românii de pretutindeni;
- Protejarea și revitalizarea tradițiilor și obiceiurilor românești;
- Susținerea manifestărilor culturale, în țară și în străinătate, destinate românilor de pretutindeni;
- Proiecte privind construcția, repararea, conservarea și dotarea bisericilor românilor de pretutindeni;
- Renovarea și întreținerea de muzee, case memoriale, monumente istorice, cimitire și altele asemenea;
- Construcția, renovarea, întreținerea și dotarea bibliotecilor românilor de pretutindeni;
- Susţinerea eforturilor comune pentru consolidarea rolului educațional, spiritual și identitar al parohiilor și mânăstirilor ortodoxe românești din afara României;
- Părțile vor efectua demersuri comune pentru susținerea proiectelor promovate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, inclusiv prin punerea la dispoziție, în măsura posibilităților, a spațiilor folosite de parohiile românești, în special în zonele în care nu există misiuni diplomatice ale României;
- Părțile vor efectua demersuri comune pentru desfășurarea, în cadrul proiectului Școala de Duminică,a orelor de religie, având drept scop familiarizarea copiilor cu credința ortodoxă, cu legătura dintre poporul român și creștinism și cu respectarea libertății religioase.
În acest sens, părțile vor acționa în comun pentru consolidarea rolului identitar al parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe românești din afara României, prin:
- Sprijinirea prezenței și acțiunilor acestora în statele în care există comunități ortodoxe românești;
- Organizarea unor evenimente tradiționale cu ocazia sărbătorilor bisericeşti şi naţionale, precum și a unor manifestări culturale, sub formă de prelegeri, vizionări de filme, expoziții, etc.;
- Organizarea, în funcţie de spațiile disponibile, a unor biblioteci cu un fond de carte românească, în special literatură pentru copii și manuale școlare.