Rusia este o adevărată putere a hidrocarburilor, după Statele Unite și Arabia Saudită, dar contradicțiile interne au afectat ascensiunea țării la statutul de putere mondială.
Dependența de petrol l-a împins pe Putin în război
Una din dilemele războiului din Ucraina rămâne și aceasta: de ce un politician calculat precum Putin și-ar periclita comerțul extrem de profitabil cu petrol și gaze, cu Europa, declanșând un război? Articolul de mai jos, publicat de Commondreams, examinează slăbiciunile Rusiei ca petro-stat, în ciuda declarațiilor făcute constant de Putin.
Cercetătorii din domeniul energiei se referă frecvent la un „blestem al resurselor” care afectează multe state petro. Se spune că ideea de a construi o economie doar în jurul petrolului și gazelor este una foarte proastă pentru democrație și dezvoltare socială. Aaceste venituri care provin din petrol pot alimenta corupția, magia aurului negru determinându-i pe politicieni să neglijeze alte sectoare ale economiei.
Cu trei prăbușiri ale prețului petrolului, Putin a avut toate motivele să fie îngrijorat
Dependența excesivă a Rusiei de exporturile de combustibili fosili pune în pericol PIB-ul țării și cheltuielile interne de fiecare dată când prețurile petrolului scad. Cu trei prăbușiri ale prețului petrolului la nivel mondial, începând cu jumătatea lui 2008, și prețuri relativ scăzute în ultimii 7 ani, Putin a avut toate motivele să fie îngrijorat. Sancțiunile americane – pentru intervenția Rusiei din 2014, în Ucraina – au redus veniturile din petrol, iar reglementările UE au erodat toate avantajele Rusiei.
Prețurile scăzute au afectat puternic veniturile petroliere ale Rusiei
Petrolul și gazele reprezintă 60% din exporturile Rusiei și 45% din veniturile aduse la buget în 2021. Energia fosilă a variat între 15 și 25% din PIB-ul Rusiei, 80% din aceste venituri provenind din petrol. Aproape jumătate din acest petrol este exportat în Europa, restul ajungând în Asia.
Prețurile scăzute ale petrolului din ultimul deceniu au afectat veniturile petroliere ale Rusiei, care mai are o problemă: spre deosebire de companiile occidentale, sectorul petrolier al Rusiei se confruntă cu multe constrângeri, care îi afectează capacitatea de a crește producția în anii în care petrolul are prețul ridicat.
De aici creșterea foarte lentă a producției rusești
Producția de petrol se afla într-o stare de acalmie în 2000, când Putin a fost ales. Din 2003 până în 2008, cererea constantă de petrol din China și taxele mari pe petrol în Rusia au dus la creșterea rapidă a PIB-ului, oferind însă stimulente slabe companiilor pentru a dezvolta noi domenii, susține Thane Gustafson, specialist în energia rusă la Universitatea Georgetown.
Producția de petrol din Rusia se bazează în mare parte pe o extracție ineficientă, din rezervele sovietice, din cauza costului ridicat al dezvoltării noilor zăcăminte. De asemenea, două treimi din rezervele de petrol neconvențional (petrol de șist) necesită tehnologii și investiții mari de capital. De aici și creșterea foarte lentă a producției rusești.
UE a dat lovitură după lovitură Gazprom
În 2009, după disputa UE- Rusia privind gazele, blocul comunitar a început să respingă dominația lui Putin asupra combustibililor fosili printr-o serie de acțiuni de reglementare, care au redus influența Moscovei în vânzările de petrol și gaze către Europa. O reglementare UE care interzice unei companii să dețină monopolul și asupra infrastructurii energetice și asupra combustibilului a vizat direct gigantul Gazprom. Ulterior, mai multe țări UE au investit în infrastructură entru a reduce dependența de Gazprom. Aceste schimbări, combinate cu o piață slabă și sancțiunile SUA de după agresiunea Rusiei din Ucraina, din 2014, au afectat puternic profiturile Gazprom.
O „superputere energetică” globală
În mai toate discursurile, Putin se referea la Rusia ca la o „superputere energetică” globală. În 2018-2019, revenirea prețurilor ridicate la petrol a ajutat Rusia să formeze parteneriate cu alte state, pentru noi rezerve. Mândria excesisvă a lui Putin și apetitul pentru risc au fost stimulate și de rolul Rusiei, alături de Arabia Saudită, la conducerea OPEC+.
Cartelul a instituit reduceri de aprovizionare care au ajutat la stabilizarea prețurilor petrolului după prăbușirea din 2020. Ceilalți lideri OPEC au fost iritați de faptul că Putin și Mohammed Bin Salman și-au stabilit cote de producție pe cont propriu, fără a se consulta cu grupul.
În ciuda datelor optimiste ale Kremlinului, care arătau că prăbușirea prețului petrolului a condus în 2020 la o scădere cu doar 3% a PIB-ului, o analiză a Institutului pentru Economie din Stockholm sugerează că scăderea reală a PIB-ului ar fi fost mai aproape de 9%.
Dacă analizăm tiparul disputelor anterioare ale lui Putin cu Ucraina, s-ar putea trage concluzia ca toate aceste probleme interne l-au determinat pe Putin să pornească acest război.