Ponderea valorii adăugate brute aduse de filialele multinaţionalelor în economia românească a crescut în anul 2017 până la 44,2%, de la 43,3% în 2016, ceea ce plasează România pe locul patru în Uniunea Europeană, după Irlanda (62,8%), Ungaria (50%) şi Slovacia (48,1%), arată datele publicate marţi de Eurostat.

Dependența de multinaționale

Conform acestor date, România se situează înaintea unor state precum Luxemburg sau Cehia, unde multinaţionalele erau responsabile pentru 43,7% respectiv 42,9%, din valoarea adăugată realizată în sectorul non-financiar.

La polul opus, statele membre UE care depind cel mai puţin de multinaţionale sunt: Cipru, unde filialele multinaţionalelor sunt responsabile pentru 13,2% din valoarea adăugată, Italia (15,9%), Grecia (16,5%) şi Franţa (17,2%).

În anul 2017, doar 1,3% din companiile din Uniunea Europeană erau controlate de o firmă din străinătate, însă acestea erau responsabile pentru 26% din valoarea adăugată realizată în sectorul non-financiar.

Firmele străine, tot mai importante

Eurostat precizează că între 2010 şi 2017 ponderea valorii adăugate realizată de companiile controlate de firme din străinătate în UE a crescut cu 4,5 puncte procentuale, notează Agerpres.

Comparativ cu 2016, cele mai mari creşteri ale ponderii valorii adăugate generate de firmele străine au fost înregistrate în Irlanda (19,8 %), Malta (9,6 %), Croaţia (5,5 %) şi Germania (2,2 %).

Cele mai semnificative scăderi au fost consemnate în Ungaria (-1,4 %), Luxemburg (-0,9 %), Belgia (-0,8 %), Bulgaria (-0,7 %), Austria (-0,5 %) şi Cehia (-0,4 %).