Depozitarul Central a înregistrat cea mai mare valoare decontată de la înfiinţarea instituţiei, respectiv suma de 3,73 miliarde lei, ponderea cea mai mare din această valoare fiind reprezentată de tranzacţiile cu obligaţiuni emise de Municipiul Bucureşti, a anunţat instituţia.
Depozitarul Central informează participanţii din piaţa de capital că, în data de 4 mai 2015, în sistemul RoClear s-a înregistrat cea mai mare valoare decontată de la înfiinţarea instituţiei, respectiv suma de 3,73 miliarde lei', potrivit unui comunicat de presă.
Anterior acestei date, recordul absolut a fost înregistrat în data de 2 iulie 2014, când valoarea totală a tranzacţiilor decontate a fost de de 1,88 miliarde lei. Municipiul Bucureşti a lansat obligaţiuni de 2,2 miliarde lei, la o dobândă medie de 3,98% în lei.
Primăria Municipiului Bucureşti a atras săptămâna trecută 2,22 miliarde lei (501 milioane euro) printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturităţi de 3, 5, 7 şi 10 ani, cu scopul refinanţării unei emisiuni anterioare de obligaţiuni în valoare de 500 milioane euro, care ajunge la maturitate în luna iunie, se arată într-un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti.
Emisiunea are o valoare de 555 milioane lei (125 milioane euro) pentru fiecare maturitate, scadenţele fiind 4 mai 2018, 4 mai 2020, 4 mai 2022 şi 5 mai 2025.