Depozitarul Central (deţinut de Bursa de la Bucureşti) a contestat înfiinţarea unui depozitar separat pentru Bursa de la Sibiu. Depozitarul din Bucureşti susţine că are drept de monopol, în timp ce depozitarul de la Sibiu spune că instituţia din Capitală se teme de concurenţă.
Depozitarul Central de la Bucureşti a depus la Tribunalul Sibiu o contestaţie referitoare la înfiinţarea Depozitarului Bursei de la Sibiu, apreciind că decizia Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM) de înfiinţarea a celui de-al doilea organism contravine unei decizii din 2007. În urmă cu doi ani, CNVM stabilise ca toate registrele să fie înlocuite de unul singur. Astfel, reprezentanţii Depozitarului central susţin că decizia CNVM din 2007 le conferă statutul de monopol pe piaţă.
La justiţie s-a ajuns după ce DC a depus contestaţii la CNVM şi la BNR, dar fără sorţi de izbândă, ambele fiind respinse. Dar şi la justiţie s-a recurs tot fără speranţă. conducerea DC apreciind că instanţa va aprecia necesitatea unei concurenţe şi va permite depozitarului de la Sibiu să existe. Acţiunea în instanţă a fost înregistrată în luna iulie, iar primul termen al procesului dintre Depozitarul Central şi Depozitarul Sibex a fost stabilit pentru 15 septembrie.
Războiul burselor
Ovidiu Sergiu Pop, preşedinte al Consiliului de Administraţie al depozitarului Central spune că: „noi nu avem nimic cu Depozitarul de la Sibiu, însă nu înţelegem cum CNVM a acceptat înfiinţarea unui al doilea depozitar după ce în 2007 au obligat registrele să facă un singur depozitar. Practic, atunci au spus că nu poate exista decât un singur depozitar, iar acum spun că mai poate fi înfiinţat încă unul. Problema este că CNVM şi-a schimbat opinia”.
De partea cealaltă, Teodor Ancuţa, director general şi preşedinte ale Consiliului de Administraţie al Bursei de la Sibiu a declarat că „Depozitarul Central ne-a dat în judecată pentru a anula înfiinţarea Depozitarului Sibex. Cred că atât BVB, cât şi Depozitarului Central le este frică de concurenţă, în condiţiile în care în octombrie vrem să lansăm piaţa spot la Sibiu. Noi am plecat de la zero şi am ajuns aproape la acelaşi nivel cu BVB”.
Condiţiile de piaţă
Bursa de la Sibiu (Sibex) consideră că este necesară înfiinţarea unui depozitar propriu pentru a putea iniţia piaţa spot. Tranzacţiile spot nu se pot derula pe Bursa de la Bucureşti, piaţa valutară fiind, prin tradiţie, specialitatea Sibex. Tranzacţiile de tip spot presupun vânzarea unei cantităţi negociate a unei mărfi (în cazul de faţă a valutei), la un preţ negociat şi cu livrare în termen scurt (de regulă în maxim două zile lucrătoare).
Depozitarul Central are un capital social de 21,7 milioane de lei şi este deţinut în proporţie de 57% de BVB, în timp ce Depozitarul Sibex are un capital social de 12 milioane de lei şi este deţinut 57,75% de Bursa de la Sibiu.
SURSA: Mediafax