ING Bank a lansat miercuri un cont în care părinţii pot economisi bani pentru copii ca parte din oferta aniversară.
Contul de economii pentru copii lansat de ING beneficiază de o dobândă de 10%, ca şi în cazul celorlate depozite. Produsul este destinat părinţilor care vor să economisească până în momentul în care copii vor împlinii 18 ani. Acest produs va avea ataşat două carduri, unul de debit, pentru depunerea şi retragerea banilor, destinat părinţilor, iar al doilea va fi destinat rudelor sau altor persoane, care îl pot utiliza doar pentru depunere de fonduri în cont.
Produse noi cu ocazia aniversării
ING Bank aniversează 15 ani de activitate bancară în România şi cinci ani de la momentul lansării activităţii de retail banking. „În doar cinci ani de la momentul lansării activităţii de retail banking, ING Bank a ajuns la aproape 900.000 de clienţi persoane fizice”, a declarat într-un comunicat, directorul general adjunct al băncii, Albert Roggemans.
Pe lângă contul pentru copii, ING Bank mai oferă începând de astăzi un credit cu dobândă 15,5%, în sumă maximă de 60.000 lei şi scadenţă la cinci ani şi un împrumut imobiliar cu o rată de 5,5% şi o valoare maximă de 80.000 euro.
Astfel, lansează oferta aniversară „ING Personal”, care constă într-un credit cu dobândă de 15,5% pe an, respectiv o rată anuală efectivă de 18,23%, pentru o sumă de 60.000 lei, cu asigurare încheiată şi acordat pe o perioadă de cinci ani.
Pe de altă parte, banca mai lansează creditul imobiliar „ING de Casă Nouă”, cu dobândă de 5,5%, respectiv o rată anuală efectivă de 6,11%, la care este necesar un avans de 25%, iar suma maximă este de 80.000 euro.
„Creditul se poate obţine pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe, cu scop de reşedinţă principală, chiar dacă există în proprietate şi alte imobile sau terenuri. Timpul de preaprobare a împrumutului este de maxim 24 de ore de la depunerea completă a dosarului. Dacă titularul creditului vrea să îl plătească în avans după numai 12 luni, nu plăteşte niciun comision suplimentar”, se arată în oferta ING.
Alte conturi pentru copii
Pe piaţă mai există şi alte conturi speciale pentru copii, printre care Kid Cont de la Banca Transilvania tot cu o dobândă de 10% (pentru contul în lei), contul Junior de la Banca Ţiriac, depozitul „Viitorul Tău” de la Piraeus Bank, conturile AtuStart şi AtuSprint de la BRD cu dobânzi de 10,25% şi conturile Junior Start şi Junior Plus de la OTP Bank, cu dobânzi de 9,5%, mai mici decât dobânzile unui cont de economii.
Kid Cont de la Banca Transilvania are o dobândă mai puţin avantajoasă decât depozitele 111 zile şi 210 zile, dar mai avantajos decât depozitul Anotimpuri de la aceeaşi instituţie.
Pentru a deschide un cont „Viitorul tău” la Piraeus Bank, suma minimă necesară pentru constituirea depozitului este de 2.000 RON respectiv 1.000 euro sau dolari. Dobânda pentru contul în lei este de 9,25% după 12 luni, mai puţin avantajos decât, de exemplu, depozitul Piraeus 100 sau depozitul STAR.
La deschiderea unui cont AtuStart la BRD, cu o dobândă cu 25 puncte procentuale mai mare decât un depozit AtuCont, copilul tău primeşte în cont din partea băncii 20 RON, sau 5 euro sau dolari. Acest produs este disponibil pentru copii de până la 14 ani, după care se poate trece la un cont AtuSprint, destinat celor între 14 şi 18 ani.