La sfârșitul celui de-al treilea trimestru al anului 2013, valoarea totală a depozitelor la instituțiile de credit din România a cunoscut o scădere cu aproape 1,4 miliarde lei, corespunzătoare unei variații trimestriale de -0,5% în termeni nominali, până la 303,5 miliarde lei.
Scăderi au fost înregistrate atât la depozitele în lei, cât și la cele în valută. În ceea ce privește cele două mari categorii de deponenți – persoane fizice și persoane juridice – valorile totale ale depozitelor acestora au avut evoluții opuse, depozitele populației înregistrând o variație trimestrială pozitivă, în timp ce depozitele persoanelor juridice au avut o dinamică negativă.
La 30 septembrie 2013, valoarea totală a depozitelor la instituțiile de credit din România s-a situat cu 16,4 miliarde lei sub cea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent, declinul anual fiind de 5,1% (variație anuală de -6,9% în termeni reali). Depozitele în moneda națională totalizau, la sfârșitul trimestrului III 2013, 155,3 miliarde lei (variație trimestrială de
-0,4% în termeni nominali), deținând o pondere de 51,2% în totalul depozitelor din sistemul bancar din România. Declinul depozitelor în lei înregistrat în trimestrul III 2013 a fost de terminat în principal de dinamica negativă a valorii depozitelor în lei ale persoanelor juridice, scăderea cu 0,9 miliarde lei neputând fi compensată de creșterea cu 0,3 miliarde lei a depozitelor în lei ale persoanelor fizice.
La 30 septembrie 2013, depozitele în valută la instituțiile de credit din România însumau 148,2 echivalent miliarde lei, cu 0,5% sub nivelul de la sfârșitul trimestrului anterior. Ambele componente ale depozitelor pe monede de denominare au consemnat un declin la nivelul anului, cu o variație de -6,3% în cazul depozitelor în lei (-8% în termeni reali), respectiv -3,9% pentru depozitele în valută (-5,7% în termeni reali). Pe parcursul trimestrului III 2013, valoarea totală a depozitelor la instituțiile de credit participante la FGDB și a celor la sucursalele din România ale băncilor din alte state membre ale Uniunii Europene au consemnat evoluții opuse. La instituțiile de credit participante la FGDB, valoarea depozitelor a înregistrat o scădere cu 3,3 miliarde lei, până la 275,9 miliarde lei, în timp ce valoarea depozitelor la sucursalele din România ale băncilor străine s-a majorat cu 1,9 miliarde lei, atingând valoarea de 27,7 miliarde lei, corespunzătoare unei variații trimestriale de +7,4%. Această creștere s-a datorat, în principal, evoluției pozitive a depozitelor în valută ale persoanelor juridice de valori mai mari de 100.000 euro. Acestea au înregistrat un spor trimestrial de peste 3 echivalent miliarde lei.