O săptămână de scădere a fost înregistrată pe aproape toate pieţele de capital din Europa, cele din estul continentului nefăcând excepţie. Indicii au căzut în bloc, principala cauză fiind corecţia internaţională.
Investitorii de pe pieţele din America şi-au marcat profiturile realizate în urma aprecierii dolarului, iar bursele din pieţele emergente le-au urmat.
Pierderile au fost, însă, mai mici pe continentul american. Indicele industrial DJIA a coborât aproape 2%, iar S&P 500, considerat mai reprezentativ pentru piaţa americană de capital, a pierdut 1,6%.
În Europa, pierderea indicelui zonei euro, DJ EuroStoxx 50, a fost de 3,5%, a celui german, Dax, de 3,2%, iar a celui francez, CAC 40, de 3,3%. Piaţa britanică a coboråt mai puţin, doar 1,5%, prin indicele FTSE 100. Scăderile au fost chiar mai mari în Est. Bursa de la Budapesta, închisă miercuri, a recuperat pierderile în şedinţa următoare, scăderea faţă de închiderea săptămånii precedente fiind de 4,2%, consemnată de către principalul indice BUX, care a coboråt astfel pånă la 20.996,39 de puncte. Cifra este apropiată de cea bursei de la Bucureşti, unde BET a pierdut 4,1% în primele patru şedinţe ale săptămånii trecute, ajungånd pånă la 5.667,41 de puncte.
Indicele din Slovenia, SBI, s-a depreciat cu 2,9%, pånă la 7.428,75 de puncte, iar WIG-ul polonez a ajuns pånă la 39.903,25 de puncte după o scădere de 2,4%. Cel mai reprezentativ indice de la Varşovia a coboråt astfel pentru a doua oară în acest an sub pragul de 40.000 de puncte, apropiindu-se de minimele anuale atinse luna trecută, de 37.507,5 puncte.