Băncile centrale ale statelor din G20 analizează deprecierea monedei euro și puternicile corecții care se produc în prezent pe piața mondială de materii prime, se arată într-un articol publicat astăzi în cotidianul spaniol, El Mundo. Guvernatorii băncilor centrale se reunesc astăzi pentru a discuta pe această temă, în Elveția, în orașul Basel.
Moneda unică europeană a pierdut, în numai două zile, câteva unități în fața dolarului american, după ce președintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a lasat să se înțeleagă că nu va crește dobânda cheie în zona euro, din luna iunie, așa cum speculaseră unuii investitori.
Este posibil ca, preocupările din piață să agraveze situația Greciei și să contribuie la deprecierea monedei unice. Starea de incertitudine s-a accentuat după ce, vineri, săptămânalul german, ”Der Spiegel” a anunțat că statul elen ar putea renunța la moneda euro.
Miniștrii de finanțe din Franța, Italia, Germania și Spania s-au reunit vineri, în secret, la Luxemburg, pentru a discuta de problemele economice ale Greciei.
Pe de altă parte, crearea de 244.000 de locuri de muncă, luna trecută, în Statele Unite, a contribuit în egală măsură la recuperarea pozițiilor pierdute de dolar în fața monedei europene.