Nevoia de acoperire a riscului valutar a devenit presantă pentru multe societăţi care au mare parte din venituri în lei, după ce anul trecut au înregistrat pierderi financiare uriaşe.
Din toamna anului trecut, moneda euro s-a apreciat cu aproximativ 20% în faţa leului, urcând de la 3,6 lei până la un maxim de peste 4,3 lei. Adâncirea crizei financiare, perspectivele economice tot mai pesimiste şi volatilitatea de pe pieţele internaţionale au mărit puternic tunelul de variaţie al monedei naţionale în raport cu principala valută. Scăderea leului afectează toate persoanele care au contractat credite în euro, majorarea ratelor fiind semnificativă. Şi mai puternic sunt lovite însă companiile. „Şi pe piaţa internaţională asistăm la volatilităţi mari pentru perechea euro/dolar şi pentru preţul petrolului, iar aceştia sunt factori determinanţi pentru profitabilitatea afacerilor“, a declarat Cristian Pârvan, secretar general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România la conferinţa „Cursul valutar şi criza economică – soluţii pentru companiile expuse la riscul valutar“, organizată de Asociaţia Brokerilor.
Momentul de vârf al leului în faţa euro din 2007, când cursul a coborât până la 3,1 lei, a provocat nemulţumiri în rândurile exportatorilor, care îşi vedeau profiturile diminuate de moneda naţională puternică. În mai puţin de doi ani, raportul s-a modificat considerabil, însă, cum fondul problemei a fost criza financiară, exportatorii nu au prea mult de câştigat. „Creşterea euro a încurajat exporturile, dar la un curs de 4,3 lei nu ne bucurăm deloc, pentru că nu mai avem cereri de afară“, arată Cristian Pârvan. Este evident că protejarea companiilor împotriva variaţiilor valutare este obligatorie în aceste condiţii. Din păcate, instrumentele prin care acest risc poate fi acoperit sunt prea puţin cunoscute de firmele de mărime mijlocie, societăţi care nu îşi permit să angajeze personal calificat în acest domeniu.
Pierderi financiare masive
Rezultatele financiare (nu operaţionale) negative de anul trecut arată cât de importante sunt instrumentele de acoperire a riscului valutar (hedging valutar). Transelectrica Bucureşti a pierdut 40,8 milioane euro, Oltchim Râmnicu Vâlcea, 36 de milioane de euro, Artrom Slatina a consemnat un rezultat negativ de 15 milioane euro, iar Compa Sibiu, un minus de 4,5 milioane euro. O parte a acestor pierderi este, deocamdată, virtuală, fiind vorba de recalcularea contabilă a datoriilor în valută, cursul luat în considerare fiind cel din ultima zi a anului. „Transelectrica are datorii totale de aproximativ 250 milioane euro, iar valoarea rambursării anuale este de circa 10%, adică 25 de milioane de euro“, spune Răzvan Purdilă, director pentru piaţa de capital din cadrul Transelectrica. El spune că pierderile sunt semnificative din cauză că marea majoritate a veniturilor companiilor sunt în lei.
Acoperirea riscului sau operaţiunea de hedging a fost inventată în urmă cu un secol tocmai pentru a evita aceste fluctuaţii ale preţurilor sau cursurilor valutare.
În prezent, instrumentele derivate pe care companiile le au la dispoziţie sunt contractele cu băncile comerciale (prin care se stabileşte o cotaţie fixă pentru valută la o dată ulterioară) sau cele de pe piaţa de capital (contracte futures). Fără utilizarea derivatelor, companiile nu au la dispoziţie decât câteva măsuri, cum ar fi împrumuturi numai în moneda principală din venituri sau conversia creditelor în euro în moneda naţională. Dar achiziţiile de echipamente din străinătate, spre exemplu, nu pot fi realizate în lei, aşa cum nici contravaloarea exporturilor nu poate fi efectuată decât în valută.
Instrumente derivate pe cursul valutar
Contractele forward sau options, cele mai semnificative contracte care se pot încheia cu băncile, nu au avut, până în prezent, o cerere foarte mare din partea companiilor. „Noi oferim de trei ani contracte de opţiuni pe curs (options Call – oferă cumpărătorului dreptul de a cumpăra o cantitate de valută la o dată ulterioară şi la un preţ predeterminat – n. red.), însă una dintre problemele de care ne-am lovit este ideea că hedgingul trebuie să-ti aducă profit, ceea ce nu este cazul atunci când se doreşte acoperirea riscului valutar“, spune Cosmin Bucur, director adjunct Global Makets la RBS România.
Confuzia este pusă pe seama situaţiei de la nivel internaţional, unde două treimi din tranzacţiile încheiate cu instrumente derivate sunt speculative, principalii jucători fiind fondurile de hedging şi băncile de investiţii. „Nu trebuie totuşi uitat că 92% din cele mai mari 500 de companii din lume utilizează operaţiunile de hedging pentru acoperirea riscurilor“, adaugă Cosmin Bucur.
Companiile autohtone de mărime medie întâmpină însă şi altfel de probleme. Contractele forward, unde tranzacţia este obligatorie, nu doar o posibilitate, ca în cazul opţiunilor, se încheie la valori între 0,5 şi un milion de euro. Totodată, clientul este obligat să depună gaj o anumită sumă pentru a garanta finalizarea operaţiunii la scadenţă, ceea ce măreşte costurile de acoperire a riscului. „Din discuţiile pe care le-am avut cu managerii companiilor, am mai intâlnit o problemă, aceea a operaţiunilor de hedging la nivel de sector economic“, spune Bucur. Practic, un manager care doreşte să îşi acopere riscul valutar se află în dezavantaj faţă de un competitor care nu face hedging atunci când cursul a fost favorabil. „Cel mai important lucru care rezultă din hedging este predictibilitatea afacerii, care de la un anumit nivel în sus este determinantă.
În cazul contractelor futures, care se pot încheia pe piaţa de capital, la Bucureşti şi la Sibiu, compania nu trebuie să depună decât o sumă destinată marjei de tranzacţionare (în medie, 10% din valoarea contractului), iar deschiderea unei poziţii poate fi realizată în orice zi de tranzacţionare.
„Poziţia poate fi închisă oricând prin deschiderea uneia echivalente dar de sens contrar (vânzare contra cumpărare), însă valoarea de referinţă este cea a pieţei“, spune Iulian Panait, preşedintele KTD Invest.
Piaţa de capital este mult mai volatilă decât cea bancară, iar modificarea zilnică a cotaţiilor face obligatorie prezenţa unui angajat dedicat acestui tip de operaţiuni.
O altă problemă a pieţei bursiere este lichiditatea redusă, contractanţii având nevoie de contraparte. Parţial, această problemă este rezolvată la BVB, unde RBS România a devenit market-maker pentru contractele pe euro/leu.
«Încercăm să convertim o parte din credite din valută în lei, iar în prezent căutăm să contractăm doar împrumuturi în moneda naţională.»
Răzvan Purdilă, director pentru piaţa de capital Transelectrica
20% este variaţia cursului euro/leu din ultimele şase luni, depreciere care se poate tranforma într-o pierdere financiară masivă pentru companiile cu tranzacţii în valută, credite sau achiziţii de echipamente
Volatilitate
Principala pereche valutară a economiei româneşti, euro/leu, a înregistrat o volatilitate majora în ultimii ani. După ce a atins un vârf la 3,1 lei/euro, moneda naţională s-a depreciat masiv, depăşind cotaţia de 4,3 lei în cursul acestui an, cu posibilitatea continuării scăderii
Contracte
• Forward Prin aceste contracte, clientul se obligă să cumpere, iar banca să vândă o anumită sumă de bani la o valoare prestabilită şi o dată ulterioară.
• Opţiuni Compania are dreptul, nu obligaţia, de a cumpăra sau vinde (Call sau Put) o anumită sumă la o dată ulterioară.
• Futures Contractele de pe piaţa de capital pot acoperi o parte din riscul valutar, cu posibilitatea obţinerii de profit înainte de atingerea scadenţei prestabilite.
