Medicul psihiatru Eduard Moţoescu spune că depresia este în creștere și, aşa cum spun statisticienii, va fi prima afecţiune la nivel global, începând cu anii 2030.
Omenirea va cădea în depresie
Medicul psihiatru Eduard Moțoescu a afirmat că observă o creștere a incidenței depresiei, adăugând că se confruntă cu tot mai multe cazuri de depresie rezistentă la tratamentul clasic.
Specialistul a precizat că pentru astfel de cazuri există tratamente inovative foarte eficiente, dar costisitoare, care sunt accesibile și pacienților din România.
”Se simte o incidenţă mai mare a depresiei care, aşa cum spun statisticienii, va fi prima afecţiune la nivel global, începând cu anii 2030, şi va detrona domeniul afecţiunilor cardio-vasculare.
Sunt forme din ce în ce mai intense şi oarecum mai rezistente la medicaţia clasică pe care o foloseam”, a declarat medicul Eduard Moţoescu, la Medika Tv.
El a adăugat că au apărut tratamente inovative pentru cazurile de depresie rezistentă la medicația clasică, iar pacienții din România beneficiază de aceste tratamente, care sunt foarte scumpe.
Există tratament
Medicul a explicat că există substanțe care pot să abordeze eficient această patologie. Ceea ce i-a adus multă mulțumire pentru accesul la substanțe de ultimă generație utilizate la nivel mondial. A menționat că este vorba despre un program recent, care introduce o substanță inovativă în acest domeniu.
A subliniat că acest antidepresiv este destinat situațiilor în care psiho-farmacologia tradițională nu mai este eficientă. Așa cum se întâmplă în cazurile de depresie rezistentă la tratament. A evidențiat că acesta reprezintă o alternativă la terapia electroconvulsivantă. Care, deși este utilizată, prezintă anumite riscuri. În special pentru persoanele în vârstă sau cele cu comorbidități somatice semnificative, la care terapia electroconvulsivantă poate fi contraindicată.
Accesul la această medicație, conform medicului, reprezintă o sursă de speranță în tratarea depresiilor rezistente la tratamentul farmacologic.
Conform medicului, costul tratamentului lunar pentru astfel de afecţiuni ajunge la 8.000 de euro, iar în acest context s-a impus necesitatea unui program naţional.
În acest moment, tratamentul se administrează doar în spital, pentru că pacientul trebuie monitorizat.
Medicul a mai spus că, spre deosebire de alte specialităţi, în Psihiatrie sunt numeroşi bolnavi care nu urmează tratamentul după externare, nu mai beneficiază de monitorizare şi de îndrumare, el susţinând că ”aici, probabil, ar trebui făcute mai multe lucruri” pentru ca afecţiunea acestor bolnavi să aibă o ”evoluţie satisfăcătoare”.