Camera Deputaților a trimis raportul asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență care vizează sistemul unitar de pensii publice, trimis Comisiei pentru muncă şi protecţie socială în procedură de urgență. Documentul integral poate fi vizualizat aici.
„Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2020 pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
În temeiul art.94 și 115 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările ulerioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a fost sesizată, prin adresa nr. PLx 501/2020 din 29 aprilie 2020, cu dezbaterea pe fond a proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.108/2020 pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2020, prin care se completează Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, se urmăreşte includerea în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale a acelor activităţi încadrate în grupa I de muncă din industria de armament, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, întrucât aceste condiţii de muncă nu pot fi ameliorate prin modificări ale tehnologiei folosite de către angajatori, fiind necesar ca persoanele care lucrează în aceste locuri de muncă să beneficieze de pensie pentru limită
de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.
La întocmirea prezentului raport, Comisia a avut în vedere:
• avizul favorabil al Consiliului Legislativ (nr.644/03.07.2020)
• avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social (nr.5448/01.07.2020)
• avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale (nr.4c-6/479/16.09.2020)
• avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi (nr.4c-20/462/15.09.2020).
La dezbaterile care au avut loc în şedinţa online a comisiei din 12 octombrie 2020 a participat, în conformitate cu prevederile art.55 şi 56 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, domnul Tudor Polak, Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale. La lucrările comisiei şi-au înregistrat prezenţa 24 deputaţi, din totalul de 24 membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi (o abţinere). Proiectul de Lege face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituţia României, republicată.
Proiectul de Lege a fost adoptat de Senat în forma inițială, în condițiile articolului 115, alineatul (5) teza a III a din Constituția României, republicată.
Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, şi ale art.91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.
În urma finalizării dezbaterilor, Comisia propune Plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte din prezentul raport”, este transmis în document.
Textul intregral al documentului, împreună cu anexa, pot fi vizualizate Aici.