Cu toate acestea, fumătorii au avut noroc. Proiectul legislativ va fi respins de parlamentari în curând, și astfel, în spațiile închise se vor accepta astfel de dispozitive.

Propunerea legislativă pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost respinsă de Senat în anul 2018 și recent a fost propusă pentru respingere și la Camera Deputaților, așadar, actul nu are șanse prea mari să se aplice.

Fumatul țigărilor electronice și al celor încălzite ar fi putut fi interzise în toate locurile unde este interzis și fumatul țigărilor normale. Mai exact, este interzis să fumezi în spațiile publice închise, adică în orice încăpere accesibilă publicului sau destinat utilizării colective.

De asemenea, fumatul este interzis în spațiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare și, printre altele, în cele de învățământ.

Unul dintre motivele acestei decizii vizează sănătatea românilor. La noi în țară se estimează că există aproximativ cinci milioane de fumători, iar 30% dintre ei au vârste cuprinse între 15 și 18 ani. De altfel, 70 de români mor zilnic din cauza fumatului, scrie Avocatnet.ro.