Amendamentul a fost propus de un deputat AUR și se referă la o prevedere prin care un procuror care anchetează un judecător poate instrumenta și dosarul unui inculpat judecat de acel judecător. Potrivit parlamentarului, acest lucru reprezintă „un real pericol dacă desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor de justiție va fi votată de Parlament în forma propusă de ministrul Justiției”.
Deputatul AUR, Titus Muncaciu, a cerut în Camera Deputaților eliminarea unei prevederi în ceea ce privește desființare a SIIJ. Mai exact, acesta se referă la articolul care dă dreptul unui procuror ce anchetează un judecător să instrumenteze și dosarul unui inculpat judecat de judecătorul cercetat.
Deputatul a cerut adoptarea unui amendament
„Judecătorii vor fi într-un real pericol dacă desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor de justiție (SIIJ) va fi votată de Parlament în forma propusă de ministrul Justiției Cătălin Predoiu și avizată de CSM. Asta întrucât se va da liber la practici prin care judecătorii vor putea fi șantajați și intimidați de procurori, așa cum se întâmpla în perioada în care DNA ancheta magistrați”, a declarat deputatul, potrivit luju.ro.
Titus Muncaciu a cerut adoptarea unui amendament pentru anularea acestei probleme cu care se vor confrunta judecătorii după dispariția SIIJ. Acesta a explicat că prin menținerea acestei prevederi se va ajunge în situația în care un procuror care va ancheta un judecător să poată cerceta inclusiv inculpatul judecat de respectivul judecător. În opinia sa, acest lucru nu dă nicio garanție privind asigurarea unui proces echitabil.
Amendamentul poate fi adoptat de Senat
Astfel, parlamentarul AUR a cerut adoptarea amendamentului, însă acesta a fost respins. Cu toate acestea, amendamentul poate fi adoptat de Senatul României, cameră care va da votul final pe proiectul de desființare a SIIJ.
„Există un punct crucial în acest proiect, și acel punct crucial este dacă un procuror care este desemnat și are un judecător în cercetare poate în același timp să aibă un proces cu inculpat în care decizia să aparțină aceluiași judecător. Noi am cerut ca acest lucru să nu se mai întâmple. (…)
Noi venim cu modificarea care spune: ‘procurorii soluționează exclusiv cauza magistraților’. De ce? Nu există certitudinea unui proces drept, care e baza democrației, când un cetățean se duce la tribunal, vrea să știe că va fi judecat în mod corect… Păi dacă procurorul are cazul acestui cetățean, dar are și cazul judecătorului e clar că nu se poate asigura această certitudine”, a explicat Titus Muncaciu.